Văduvă din Bucureşti, scenariu desprins din filme. A dat 300 de mii de euro unui escroc sentimental

de: BZI.ro
17:12, 09 feb. 2022

Caz desprins dintr-un scenariu de film. O văduvă din Bucureşti a fost înşelată de un escroc sentimental. Femeia de peste 50 de ani a plătit scump pentru naivitatea ei, mai exact cu suma de 300 de mii de euro.

Femeia, în loc să aibă parte de o poveste frumoasă şi să primească scrisori de dragoste, este acum este îngropată în datorii şi primeşte somaţii să îşi achite datoriile

O văduvă din Bucureşti păcălită de un escroc a constatat că iubirea costă 300 de mii de euro

Cine ar fi zis că odată cu vârsta, şi mai ales, la 50 de ani, experiența de viață și dragostea nu te mai iau prin surprindere, s-a înșelat.

O văduvă din București, de 54 de ani, cu doi copii, a intrat acum 3 ani de zile pe un site de matrimoniale cu speranța că viaţa îi va mai acorda o şansă la fericire şi va găsi din nou iubirea. Nu a trecut mult şi a găsit acolo un domn la vreo 50-60 de ani, nu mai știe exact, care folosea pseudonimul de „Marcel”.

După ce o perioadă au schimbat câteva mesaje, s-au întâlnit față în față și dragostea a înflorit. „Marcel” i-a promis câte-n lună şi în stele, i-a spus că e femeia vieții lui, că o va face fericită, că se vor muta într-o vilă, că se vor stabili în Italia… iar femeia l-a crezut.

Povestile de dragoste în care femeile cred și urmează bărbatul până la capăt, sunt din ce în ce mai frecvente în ultimii ani. Probabil de vină este și teama aceasta de singurătate, ce le face pe unele doamne sau domnișoare să creadă și să viseze la bărbatul perfect. Un astfel de caz este și cel în care un român care se prefăcea că este pilot, reușind astfel să obţină o sumă extrem de mare de bani de la o femeie din Cehia pe care a păcălit-o online.

Caz mai rar însă, la Iași, un bărbat a fost păcălit de verișoara lui și astfel a ajuns să trăiască din mila străinilor.

Bărbatul cu avere de milioane de euro in Italia, urmărit de Fisc

Întrebat la un moment dat cu ce se ocupă, „Marcel” a mărturisit că face parte dintr-un serviciu secret al României și că are niște datorii în Italia, la Fisc.

Escrocul sentimental s-a plâns că are nevoie de mari sume de bani pentru a-și debloca afacerile de acolo, urmând ca mai apoi să își poată recupera averea de milioane de euro și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți.

Impresionată de tragica poveste a bărbatului, femeia i-a oferit în mai multe tranșe suma de 280.000 de euro. O parte dintre ei au fost dați chiar pe aeroportul Otopeni, înainte că escrocul să plece în Italia „să-și rezolve problemele cu Fiscul”.

Odată plecat cu banii, omul s-a făcut nevăzut. Nu i-a mai răspuns femeii nici la telefon, nici la mesaje, Degeaba a încercat această să îi explice că sunt bani împrumutați pe care trebuie să îi returneze. De la capătul celălalt al telefonului nu se auzea nici un răspuns.

În cele din urmă, văduva din Bucureşti a înțeles că nu a avut parte de acea poveste de dragoste la care a visat și s-a adresat poliției în încercarea disperată de a-și recupera banii.

Văduva din Bucureşti care a făcut credite uriașe la bănci de dragul unui escroc, riscă acum să rămână fără casă și să piardă tot ce a agonisit o viață întreagă.