Vaccinarea devine obligatorie în România? Iată ce prevede proiectul de buget al Ministerului Sănătății
Proiectul de buget al Ministerului Sănătății pentru anul 2021 prevede alocarea unor fonduri pentru momentul în care vaccinarea va deveni obligatorie în România.
În următorul paragraf este menționat faptul că se fac demersuri pentru adoptarea Legii vaccinării, care va avea menirea să oblige ministerul să stabilească un calendar de vaccinare și să cumpere seruri.
„Demersuri pentru adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populaţiei, dar şi obligaţia autorităţilor, în primul rând a Ministerului Sănătăţii, de a desfăşura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea şi siguranţa vaccinării conform standardelor europene.
În cadrul legii vaccinării va fi stabilită şi obligaţia Ministerului Sănătăţii de a elabora şi aplica un plan multianual de vaccinări şi implicit, un plan multianual de achiziţii de vaccinuri”, se arată în textul proiectului de buget, informează Gândul.info.
Vaccinarea devine obligatorie în România? Iată cum a reacționat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății
Ministerul Sănătăţii, al cărui reprezentant este Vlad Voiculescu, a avut o primă reacție prin intermediul purtătorului de cuvânt Bogdan Oprea.
„Vaccinarea copiilor și a populației generale în situații epidemiologice speciale se dovedește importantă mai ales astăzi, în contextul pandemiei SARS-CoV-2.
Trebuie să ținem cont că mai există și alte boli infecto-contagioase care ucid oameni. Ca să luăm doar exemplul rujeolei, o boală ce poate fi prevenită prin vaccinare, în primul semestru al anului trecut, în România au existat peste 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese.
Ministerul Sănătății susține existența unei legislații protectoare pentru sănătatea publică în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a altor instituții naționale și internaționale”, a transmis Bogdan Oprea.
Alexandru Rafila: „Este posibil să avem cicluri de vaccinare similare cu cele pentru prevenirea infecției gripale”
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la organizația Mondială a Sănătății (OMS) a vorbit despre vaccinarea anti-COVID-19. Alexandru Rafila a transmis că vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea deveni periodică, așa cum se întâmplă în cazul gripei.
O astfel de perspectivă ar putea fi determinată de doi factori: fie apar tulpini noi și vaccinurile vor trebui să fie modificate și adaptate, fie răspunsul nostru imunitar căpătat în urma vaccinării va avea o durată limitată.
„Este posibil să avem cicluri de vaccinare similare cu cele pentru prevenirea infecției gripale, din două motive: un motiv îl poate constitui variația antigenică, așa-numitele mutații, care pot duce la apariția unor tulpini noi și atunci ar trebui în fiecare an sau la doi ani, poate, asta e o chestiune pe care nu putem acum s-o stabilim, dar vaccinurile ar trebui să țină pasul cu aceste mutații, în cazul în care se dovedesc că nu mai sunt eficiente. Asta este prima eventualitate.
Cea de-a doua eventualitate este legată de persistența răspunsului imun, adică dacă persistența răspunsului imun va exista un an, doi ani sau trei ani. În funcție de această persistență a răspunsului imun după vaccinare, vor exista oportunități pentru administrarea acestei doze suplimentare periodic”, a declarat Alexandru Rafila.