Vaccin anti-Covid-19, făcut pe pile în Polonia şi SUA. Ce susţin autorităţile

de: Bujor Elena Nicoleta
10:35, 05 ian. 2021

Având în vedere contextul epidemiologic actual, campania de vaccinare împotriva noului coronavirus a avansat, iar cetăţenii devin tot mai dornici să se imunizeze. Însă, vaccinul în prima etapă este destinat doar cadrelor medicale. Acest lucru nu le-a împiedicat pe o serie de vedete de peste graniţă să se vaccineze, chiar dacă nu este încă rândul lor, ci fiind programaţi în a III-a etapă.

Pilele şi spaga nu sunt întâlnite doar în România, ci au fost folosite chiar şi de unele vedete poloneze. Revoltător este faptul că acestea le-au luat-o înainte până şi medicilor. Acelaşi caz a fost întâmpinat şi în Statele Unite ale Americii.

Ce susţin oficialii din sănătate

Reprezentanţilor din sănătate din statul american Tennessee li s-au adus acuzaţii precum că şi-au vaccinat prietenii în detrimentul bătrânilor.

Autorităţile din Polonia au deschis o anchetă în unităţile Universităţii de Medicină din Varşovia, după ce au fost confirmate o serie de bănuielile de redirecţionare a dozelor destinate doctorilor. Prim ministrul polonez, Adam Niedzielski, a transmis ameninţări cu privire la faptul că dacă au existat într-adevăr unii privilegiaţi vor urma consecinţe grave.

Conform oficialilor polonezi din sănătate, 18 vedete au fost vaccinate joi, fără să îşi respecte rândul.

În Tennessee, mai mulți bătrâni au fost înștiințați că nu există doza disponibile pentru a fi imunizaţi. La scurt timp, însă, oficiali din sănătate şi-au chemat prietenii şi rudele şi le-au administrat vaccinul împotriva noului coronavirus.

Unitatea medicală s-a apărat apoi că nu cunoștea exact stocul. Pentru moment, nu este clar dacă printre cei vaccinaţi erau şi medici, aflaţi în prima linie.

Etapele vaccinării împotriva SARS – CoV – 2

Vaccinarea împotriva COVID-19 în România se va realiza în trei etape, în care vor fi vaccinate grupele populaționale, după cum urmează:

„Etapa I:

  • Cât durează? Timpul de execuție va fi stabilit în funcție de schema de vaccinare aleasă, care poate cuprinde una sau două doze;
  • Cine? Persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat;
  • Personalul din domeniul sănătății
  • Personalul din centre rezidențiale și medico-sociale
  • Populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției cu SARS-CoV-2
  • Personalul din alte domenii-cheie, esențiale bunei  funcționări a societății
  • Cum? Vaccinarea se va realiza prin intermediul unităților sanitare sau a centrelor de vaccinare ori a echipelor mobile de vaccinare – în funcție de situație.
Etapa a II-a:
  • Cât durează? Timpul de execuție va fi stabilit în funcție de schema de vaccinare aleasă, care poate cuprinde una sau două doze;
  • Cine? Include populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale;
  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
  • Cum? Se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie, după caz.
Etapa a III-a:
  • Cât durează? Timpul de execuție va fi stabilit în funcție de schema de vaccinare aleasă, care poate cuprinde una sau două doze;
  • Cine? Include populația generală;
  • Populația adultă;
  • Populația pediatrică, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.
  • Cum? Se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie/centre de vaccinare drive-through, după caz, potrivit Guvernului României.