Rectorul USV Iași, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, a participat luni, 11 martie 2024, la Castelul Peleș, la ceremonia organizată de Casa Regală a României, ocazie cu care Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a primit Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.
Majestatea Sa, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, i-a înmânat medalia rectorului.
„Pentru a onora activitatea profesorilor și studenților săi renumiți savanți și practicieni în domeniul științelor aplicate agronomiei, horticulturii și zootehniei. Si pentru a încuraja orientările actuale moderne în direcția protecției și ingineriei mediului dezvoltării rurale și biotehnologiei agricole prin care Universitatea dorește să devină un centru de cercetare activă a problemelor prezentului nostru – deșertificare, rezistența dăunătorilor și necesitatea adaptării la condițiile climatice”, se arată în motivația acordării decorației.
Decorația regală „Nihil Sine Deo” este o distincție ce se acordă prin decizia Șefului Familiei Regale a României. Decorația poate fi acordată personalităților marcante din domeniul social, științific, educațional, cultural, spiritual, economic, politic și militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanță de înalt nivel, au avut o inițiativă ieșită din comun, au dat dovadă de generozitate și spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăți prezentul românesc. Decorația se poate acorda unui număr de maximum 200 de personalități în viață, cetățeni români și străini. În numărul de 200 se includ și instituțiile sau organizațiile distinse. Decorația regală respectă cu fidelitate distincțiile create de fondatorul Casei Regale și Statului român modern, Carol I. Totodată, ea este un simbol al trăiniciei, continuității, tradiției și legitimității istorice a Casei Regale.