Planul național de redresare și reziliență va fi adoptat la finalul acestei luni atunci când președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla în țara noastră. Pe 24 septembrie, cu o zi înainte de congresul PNL, în care se va decide noul președinte, Florin Cîțu sau Ludovic Orban.
Așadar, lovitură a premierului Florin Cîțu care a preluat interimatul de la Cristian Ghinea, la Fondurile Europene, și va avea acestă semnătură pe PNRR, planul care ne va aduce banii europeni. Planul a fost finalizat, însă, de către Cristian Ghinea.
Este vorba de a treia variantă, pentru că cei de la Comisia Europeană ne-au reproșat de trei ori că planul nu este conform și că există acolo mai multe greșeli, potrivit Antena3.
Florin Cîțu: PNRR va fi aprobat la finalul lunii septembrie. E momentul să implementăm și ”România educată”
Premierul Florin Cîțu a anunțat că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi aprobat la finalul lunii septembrie, iar acum este momentul ca proiectul ”România educată” să fie și el implementat.
”PNRR va fi aprobat la finalul lunii septembrie, deci suntem în grafic. (…) Surse de finanțare avem, avem acum și ”România educată”, știm foarte clar unde vrem să ajungem cu sistemul. Este momentul să implementăm acest program. Sunt create premisele elaborării unui alt pachet legislativ, în vederea asigurării suportului normativ, necesare formei și a coerenței cu alte reglementări legale și cu cerințele unui mediu social-economic în continuă schimbare.
În vederea implementării proiectului ”România educată”, PNRR transmis la Comisia Europeană în iunie, cuprinde oportunități de finanțare a unor proiecte de maximă importanță pentru sistemul național de educație și formare, orientat spre atingerea țintelor asumate în cadrul reformei. (…) Obiectivele și țintele strategice în domeniul educației, stabilite prin ”România educată”, ceea ce va determina accelerarea procesului de reformă a educației și va crea premisele asigurării stabilității și credibilității sistemului educațional”, a declarat premierul Florin Cîțu.