Ursula von der Leyen avertizează că Putin trebuie „Să plătească un preț” – VIDEO
Astăzi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au ținut o conferință de presă comună, la Bruxelles.
În cadrul acesteia, Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat vineri că Uniunea Europeană este pregătită să adopte „noi sancţiune dure” dacă preşedintele rus Vladimir Putin „nu opreşte războiul pe care l-a declanşat” în Ucraina, informează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
„Suntem hotărâţi, suntem decişi, suntem uniţi”, a declarat ea la Bruxelles, alături de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
Uniunea Europeană este hotărâtă să îl facă pe preşedintele rus Vladimir Putin „să plătească un preţ”, a subliniat ea.
Ursula von der Leyen a mai spus că sancţiunile masive împotriva Rusiei au fost posibile datorită unei cooperări strânse cu SUA.
„Cooperarea UE-SUA este baza acestui răspuns eficient”, a afirmat şefa Comisiei Europene, adăugând că multe ţări s-au aliniat apoi la aceste măsuri pentru a sancţiona Rusia.
La rândul său, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a declarat că SUA şi UE trebuie să menţină presiunea asupra Rusiei pentru a o face să oprească războiul din Ucraina.
„Din păcate, este posibil ca acest conflict din Ucraina să nu se termine imediat. Este tragic, este oribil. Trebuie să menţinem presiunea asupra Rusiei până când se opreşte, până când se termină războiul”, a afirmat el după o reuniune cu omologii săi din NATO şi mai multe întâlniri cu liderii UE.