Urmează marea fraudă?

Îmi este cu neputință să eludez o temă care mă preocupă. Și să nu încerc să răspund la următoarea întrebare: oare președintele Klaus Iohannis a făcut cea de-a doua nominalizare de premier, în persoana generalului cu patru stele Nicolae Ciucă, fără să se asigure că această carte îi va ieși? Oare nășește un guvern minoritar, fără să facă în așa fel încât, în final, să obțină voturile necesare pentru confirmarea acestuia în Parlament? Oare merge senin până își sparge capul, lovindu-se de „statul eșuat”? Îl cred eu mai inteligent decât e sau joacă cu adevărat pervers?

Iar ceea ce este cel mai incitant e că însuși Nicolae Ciucă declară în aceste zile – și nu o dată, ci de mai multe ori – că are îndoieli serioase cum că guvernul său va trece la vot. De ce ar face acest lucru? Cum și-ar permite un general, înaintea unei bătălii importante, să semene îndoiala în rândurile oștenilor săi? Ce general cu stelele pe umeri își anunță oștirea că urmează să piardă bătălia pe care tocmai o începe? Oare Klaus Iohannis e bâtă? Oare Nicolae Ciucă e bâtă și el? În timp ce doar Florin Cîțu susține langa că există toate șansele de a obține, în cursul săptămânii care urmează, la votul final, un succes pentru noul executiv? Nu am oare toate motivele să cred că în spate există un joc ceva mai sofisticat? Iată că, fără să-mi propun așa ceva, din aproape în aproape, sunt silit să construiesc un scenariu care s-ar putea confirma.

Atâta timp cât politicul nu a făcut în ultimii 30 de ani eforturile necesare pentru a ține sub ascultare, adică sub control, serviciile secrete, ceea ce am putut cu toții constata este că acestea au preluat controlul asupra Parlamentului, Executivului, puterii judecătorești și, într-o măsură considerabilă, chiar și asupra presei. Și ce a urmat? În toate momentele cheie ale istoriei acestor 30 de ani, statul subteran a acționat în forță la momentul oportun. Nu și-a irosit energiile în scopuri neesențiale. A acționat în schimb de câte ori au avut loc alegeri și în mai multe situații în care a fost necesară debarcarea unor guverne și instalarea altora. Tot statul subteran – urmăriți cu atenție ce se întâmplă în Legislativ – controlează ierarhiile din Parlament și, de câte ori este interesat, procesul de legiferare. De ce nu ar acționa același stat subteran, care, între două tururi de scrutin, a știut să-i aducă lui Klaus Iohannis nu mai puțin de 20 de procente, pentru ca acesta să-și facă knockout tehnic adversarul și în acest moment, când președintele României, care păstorește toate serviciile secrete, are nevoie de el pentru a-și instala preferatul la Palatul Victoria? Cum aș acționa eu, dacă aș fi un Klaus Iohannis lipsit de scrupule, lipsit de moralitate – nu că mi l-aș imagina așa, Doamne ferește! – și dacă aș avea la dispoziție pârghiile statului subteran? Să o iau sistematic:

1). Aș face imediat, dacă mai e necesar, un inventar al efectivelor de care dispun în Parlamentul României. Câți senatori și câți deputați afiliați sau neafiliați unor partide ascultă într-un moment cheie de comanda mea? De câte voturi pot să dispun la nevoie, utilizând doar acest mecanism din direcția PSD, USR, AUR? Pot aceste voturi să compenseze cumva diferența de scor între PNL plus UDMR și restul Parlamentului? Ținând cont și de faptul că este posibil ca unii liberali din echipa necâștigătoare să intenționeze să voteze anti-Ciucă?

2). Făcând numărătoarea de mai sus, eu, statul subteran, aflat în slujba unui ipotetic președinte imoral, știu cu precizie câte voturi îi vor lipsi. După care încerc să văd cum le-aș putea compensa. Dacă sunt prea multe, trebuie să acționez în forță la nivelul conducerii unor partide. Conduceri care, în ultimul moment, ar putea declara că, de prea multă grijă pentru stabilitatea internă, extrem de preocupate fiind să pună capăt crizei, au decis că este bine ca totuși, pentru o perioadă limitată de timp, să acorde susținere guvernului Ciucă.

3). Este însă posibil ca mințile luminate ale statului subteran să ajungă la concluzia că un asemenea demers, o asemenea demonstrație de forță, este prea riscantă, în sensul că electoratele respectivelor partide s-ar putea inflama. Și atunci trebuie procedat ceva mai subtil. Guvernul Ciucă poate fi instalat, dar nu chiar așa pe față.

4). În aceste condiții, devine util un alt tip de inventar. Inventarul senatorilor și deputaților cu probleme. Probleme ale lor sau probleme ale familiilor lor. Probleme care au devenit penale sau probleme care pot deveni oricând penale. În definitiv, eu, statul subteran, mi-am arătat de atâtea ori colții și am mușcat de atâtea ori ceea ce era de mușcat, încât cu certitudine se pot găsi destul de mulți senatori și deputați cărora, sub amenințare, să le tremure instantaneu chiloții pe ei și să nu aibă nicio ezitare ca, la comandă, în schimbul libertății, să execute ceea ce li se cere. Iar ceea ce li se cere este un fleac de vot. Nimic mai mult. Un vot pe care fiecare în parte, mai mult sau mai puin convingător, îl poate justifica. Utilizând fie retorica binelui public, fie invocând stihia alegerilor anticipate fie, pur și simplu, afirmând că că, în urma contactelor pe care le au cu alegătorii, au dedus că prioritatea acestora este încheierea crizei prin instalarea unui nou guvern cu puteri depline.

5). Iar pentru a pregăti acestă bătălie, care urmează să se finalizeze în zilele următoare, este firește utilă și chemarea sub arme a publicațiilor și site-urilor arvunite sau și a jurnalișilor obișnuiți să lucreze în momente cheie la comandă. Pentru a-și susține tirul de artilerie, vor găsi și aceștia suficient de multe argumente vizând binele public.

Și uite așa, dacă stau bine să mă gândesc, ajung la concluzia că, așa cum funcționează România astăzi, încălecată atât la vedere, cât și în mod discret de servicii, la cheremul statului subteran, un asemenea ordin pe unitate, care să fie executat întocmai și la timp, nu este deloc imposibil. La capătul acestor zile extrem de importante pentru România, vom putea să aflăm una din două: fie Iohannis acționează pervers și eficient, utilizând toate instrumentele pe care le are la dispoziție și reușește să-și instaureze ale cincilea „guvern al său” – socotind de la Guvernul Zero încoace – fie s-a aventurat pur și simplu, nominalizându-l pe Ciucă, dar fără să-și ia niciun fel de măsuri ca acesta să și aibă succes în Parlament.