Universitatea Tehnică din Iaşi, record spectaculos pe zona proiectelor Erasmus

de: BZI.ro
21:36, 17 ian. 2020

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a contabilizat în ultimul an cea mai mare sumă atrasă vreodată pe proiecte de tip Erasmus+ cu țări europene și din afara Uniunii Europene, un total de aproximativ 1,3 milioane de euro, și cel mai mare număr de mobilități de când desfășoară astfel de programe de schimburi academice sau de practică.Nu doar numărul mobilităților a crescut, ci și numărul acordurilor valabile semnate cu diverse universități. Astfel, dacă la nivelul anului 2018 erau 486 acorduri cu universități din țări europene, în 2019 numărul lor a ajuns la 520, în ceea ce privește spațiul non-UE, acordurile au crescut și mai puternic, de la 80 la 132.

„Programele de tip Erasmus+ reprezintă unele dintre cele mai dinamice domenii de activitate ale universității noastre. Numărul colaborărilor, al participanților și, implicit, sumele alocate au crescut de la un an la altul. Din anii 2017-2018 aceste activități au evoluat continuu, fapt care se datorează și prezenței Politehnicii ieșene la diferite evenimente educaționale internaționale. De fapt, în cadrul acestora s-au consolidat colaborările care au condus la încheierea acordurilor Erasmus cu țările non-UE, un segment care devine tot mai important”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul universității

Reprezentanții universității, de la Prorectoratul responsabil cu relațiile internaționale, spun că se remarcă și faptul că TUIASI a devenit o instituție de învățământ superior căutată la nivel internațional pentru a fi încheiate astfel de parteneriate. Dincolo de faptul că grantul obținut pentru colaborări cu țări din afara UE a crescut și reprezintă în momentul de față al patrulea ca valoare din țară, din 52 de universități implicate în program, s-au intensificat și solicitările de parteneriate venite din exterior.

„Creșterea mare la nivel non-european arată un apetit de colaborare vizibil. Acum patru ani, când am început pentru prima dată programul, noi căutam partenerii, dar de cele mai multe ori în ultimii doi ani am început noi să fim căutați ca parteneri. A crescut și numărul celor care vin în universitate, atât profesori, cât și studenți”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale la TUIASI.

Momentan, în ceea cep privește colaborări cu state din afara Uniunii Europene, TUIASI are 132 de parteneriate cu universități din 31 țări: Africa de Sud, Albania, Algeria, Azerbaidjan, Bhutan, Brazilia, Chile, China, Canada, Capul Verde, Egipt, Georgia, India, Indonezia, Iordania, Israel, Kazahstan, Japonia, Malaiezia, Madagascar, Maldive, Maroc, Mexic, Peru, Republica Dominicană, Republica Moldova, SUA, Thailanda, Tunisia, Ucraina și Vietnam.

Acordurile, atât cu țări UE, cât și cele cu țări non-UE, au și componente de schimb academic, dar și componente de practică, iar studenții adesea aleg să rămână și un an de zile cu o bursă, jumătate petrecută la universitate și jumătate în industrie, la un partener din domeniu. Reprezentanții universității spun că situația studenților care-și extind stagiul Erasmus de la un semestru la un an de zile se regăsește și în rândul celor care vin la Iași să studieze la TUIASI.

„Avem studenți care-și extind stagiul Erasmus de la un semestru la un an de zile, când îl numărăm pe hârtie e tot unul singur. În proporție de 60%, cei care vin în primul semestru stau și în semestrul al doilea, o proporție similară fiind și în zona de «outgoing», în special pe programele de practică. Am avut o creștere semnificativă în ultimul an și la formarea profesorilor și a personalului administrativ, am și cerut în ultimii doi ani suplimentare de fonduri, care a fost acceptată, pentru ca mai mulți profesori să plece la evenimentele organizate în cadrul International Staff Week”.
a completat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu

Aceasta a punctat că există și o componentă umană și socială foarte importantă a acestui program. Din chestionarele completate de studenți când se întorc înapoi la TUIASI reiese faptul că aceștia, deși se temeau să facă o deplasare, mai ales în zonele din afara UE, au aflat că pot fi independenți, că pot face față fără să le fie frică și că au descoperit alte valențe ale comportamentului lor în contexte diferite.