Universitatea din Craiova este prima instituţie care trece la cursuri online din cauza facturilor mari
Universitatea din Craiova este prima instituţie din România care va trece la cursuri online din cauza facturilor mari. Toate cele 12 facultăți ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online, de pe data de 28 noiembrie până pe 19 martie 2023. Din cauza scumpirii energiei electrice, mai multe instituții impun măsuri de reducere a consumului.
Deşi cursurile vor fi online, examenele se vor ţine faţă în faţă. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor. Un motiv ar fi că trebui valorificata infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19.
Universitatea din Craiova trece la cursuri online din cauza facturilor mari
Potrivit prorectorului Universităţii, Nicolae Dumistru, decizia a fost luată la propunerea facultăţilor.
„Hotărârea de a intra în on-line a fost luată la propunerile facultăţilor. Deci prin consultarea celor 12 facultăţi ale Universităţii s-a hotărât ca noi să adoptăm, pentru anul universitar 2022-2023, modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile – predare/învăţare, cercetare şi activităţile practice. Perioada pe care noi am stabilit-o şi care a fost acceptată de cele 12 facultăţi a fost pentru ultimele 4 săptămâni din semestrul I şi primele 4 săptămâni din semestrul al doilea, mai exact perioada 28 noiembrie – 23 decembrie şi 20 februarie – 19 martie, pentru ne încadra şi în standardele de calitate elaborate de ARACIS. De altfel, noi suntem sub proporţia de 50% online permisă de standardele ARACIS”, a spus prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii, prof.univ.dr. Nicolae Dumitru.
Decizia facultăţilor de a trece la predarea online a venit în contextul în care infrastructura creată în cei doi ani de restricţii din cauza pandemiei trebuie valorificata.
„Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul ÎI. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern”, a mai spus prorectorul Nicolae Dumitru, notează Agerpres. Acesta a precizat că evaluarea studenţilor se va face însă faţă în faţă, fiindcă sistemul on-line are multe dezavantaje la acest capitol.
În legătură cu economiile pe care Universitatea din Craiova le face astfel la facturile la energie, prorectorul Dumitru a afirmat că şi acesta a fost un motiv pentru care facultăţile au dorit să intre în online în această perioadă.
Măsuri de reducere a costurilor în instituţii
Scumpirile energiei electrice din ultima perioadă au făcut ca facturile să fie din ce în ce în mări. De exemplu, şcolile din Iași au impus măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, astfel că la Colegiul Tehnic „C. Ștefănescu” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași și Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași becurile convenționale au fost înlocuite de cele cu senzori sau led. Se încearcă folosirea luminii naturale pentru a economisi cât mai mult.
Așadar, Universitatea din Craiova a trecut la cursuri online din cauza facturilor mari.