Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” suspendă cursurile

de: BZI.ro
15:15, 08 mart. 2020

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” suspendă de luni cursurile până pe 31 martie 2020.

„Consiliul de Administratie al Universitatii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti întrunit în regim de urgență, în data de 08.03.2020 ora 13.00, hotărăște:

Suspendarea cursurilor și lucrărilor practice precum și a examenelor pentru toți studenții facultăților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti începand cu data de 09.03.2020 și până la data de 31.03.2020, în conformitate cu prevederile art.3 din Hotararea nr.6/06.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență”, arată un anunț postat pe site-ul instituției.

Raed Arafat a anunțat, duminică, decizia de a interzice accesul în spitale al studenților și al aparținătorilor pacienților, până la data de 31 martie.