Universitatea „Cuza” din Iași, pe primul loc după numărul de burse ce poartă numele marelui român Eugen Ionescu
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se situează, și în acest an, pe primul loc între instituțiile de învățământ superior din România în ceea ce privește numărul de bursieri „Eugen Ionescu”. Astfel, 11 bursieri „Eugen Ionescu”, 6 doctoranzi și 5 cercetători post-doctorat din Camerun, Congo, Egipt, Haiti, Madagascar și Maroc vor efectua stagii de cercetare la „Cuza” în lunile următoare.
De asemenea, în cadrul apelului la candidaturi 2020-2021, peste 300 de candidați și-au exprimat interesul pentru o bursă de cercetare la „Cuza”, iar 108 dintre aceștia au primit pre-acceptul
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, pe primul loc între instituțiile de învățământ superior din țară și în ceea ce privește numărul de bursieri „Eugen Ionescu”. Astfel, 11 bursieri „Eugen Ionescu”, 6 doctoranzi și 5 cercetători post-doctorat din Camerun, Congo, Egipt, Haiti, Madagascar și Maroc, vor efectua stagii de cercetare la UAIC în lunile următoare. În cadrul apelului la candidaturi 2020-2021, peste 300 de candidați și-au exprimat interesul pentru o bursă de cercetare la UAIC, iar 108 dintre aceștia au primit pre-acceptul din partea facultăților UAIC, intrând astfel în competiția finală. În urma evaluării realizate de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), 67 de bursieri au fost selectați pentru burse de cercetare la cele 25 de universități românești participante în program.
În cei 13 ani de la implementarea acestui program de burse, aproximativ 25 la sută din numărul total de bursieri finanțați de Guvernul României au efectuat stagii de cercetare în aproape toate facultățile UAIC
Începând din anul 2007, odată cu adoptarea Hotărârii de Guvern (HG) privind crearea unui program de burse de studii doctorale și de cercetare post-doctorat „Eugen Ionescu”, Universitatea „Cuza” din Iași a participat activ la acest program, oferind un cadru generos de cercetare unui important număr de doctoranzi și cercetători post-doctorat din numeroase țări din Africa, Europa și Asia.
În cei 13 ani de la implementarea acestui program de burse, aproximativ 25 la sută din numărul total de peste 900 de bursieri finanțați de Guvernul României au efectuat stagii de cercetare în aproape toate facultățile UAIC: Biologie, Chimie, Drept, Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), Filosofie și Șiințe Social-Politice (FSSP), Fizică, Informatică, Istorie, Geografie și Geologie, Litere, Matematică și Psihologie și Științe ale Educației (FPSE). Țările de proveniență ale celor 199 de bursieri (113 doctoranzi și 86 de cercetători postdoctorat) găzduiți de UAIC în această perioadă au fost: Algeria, Armenia, Benin, Bulgaria, Burkina Faso, Camerun, Canada, Coasta de Fildeș, Republica Centrafricană, Ciad, Republica Democrată Congo, Franța, Grecia, Madagascar, Mali, Maroc, Republica Moldova, Senegal, Slovacia, Togo, Tunisia, Ucraina, Ungaria, Vietnam.
Eugen Ionescu, scriitor de limba franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze
Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina, Olt, România – d. 28 martie 1994, Paris, Île-de-France, Franța), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limba franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze. Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale. Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009, opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.