LIVE VIDEO – Univers Cultural! O nouă ediție-dialog exclusivistă, în Platoul BZI LIVE, de impact academic naţional cu oficialii marilor instituţii de învăţământ superior alături de prof. univ. dr. Cătălin Bălescu – rector al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti
Luni, 7 februarie 2022, începând cu ora 15.00 (via Zoom), în Platoul BZI LIVE şi sub genericul sugestiv ”Univers Cultural” este programată o nouă editie-dialog exclusivista şi de impact academic naţional cu oficialii marilor instituţii de învăţământ superior alături de prof. univ. dr. Cătălin Bălescu – rector al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Tematica pe care se va axa producţia media va avea la baza următoarele puncte: provocări, puncte forţe şi puncte slabe pentru învăţământul superior (în special pentru Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti) în perioada pandemiei, învăţământ on-line versus învăţământ clasic respectiv cum a decus pregătirea practică, imperios necesară, pentru un student în domeniul artistic, strategii, plan de acţiuni şi proiecte (trecut, prezent şi viitor) pentru Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. De asemenea, vor fi elemente dialogate ce ţin de: finanţarea învăţământului superior, a Cercetării în România (care starea de fapt şi ce ar trebui îmbunătăţit), internaţionalizare, schimburi academice (studenţi, profesori şi cercetători), roiecte artistice, culturale, parteneriate cu instituţii din domeniul cultural şi artistic, pe plan naţional şi internaţional, proiectul pentru o nouă Lege a Educaţiei Naţionale şi o nouă ierarhizare a universităţilor din România, strategii pentru dezvoltarea instituţiei pe care o coordonează (pe plan academic, studenţesc, infrastructura, resursa umană), rolul internaţionalizării pentru Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, inserţia pe piaţa muncii a studenţilor, condiţia învăţământului superior cultural şi artistic, în lumea contemporană, Inovaţie şi Creativitate (ce reprezintă aceşti piloni pentru Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti) respectiv autonomia universitară şi ideea de Universitate Antreprenorială.
Cătălin Bălescu este un artist plastic roman, profesor universitar la departamentul Pictura al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, deținător al titlului universitar de Doctor în Arte Vizuale (artis doctor)
Cătălin Bălescu este un artist plastic roman, profesor universitar la departamentul Pictura al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, deținător al titlului universitar de Doctor în Arte Vizuale (artis doctor). Din 1990 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Din 2010 acesta este coordonator de doctorat în cadrul IOSUD al Universităţii Naționale de Arte din Bucureşti, iar din 2012 el este rector. În perioada 1981-1986, prof. univ. dr. Cătălin Bălescu are licenţa în Pictura la Institutul de Arte Plastice ”N. Grigorescu”, Bucureşti, după ce între 1971-1980 este absolvent al Liceului de Artă, Deva. ”Parcursul creator al lui Cătălin Bălescu străbate, în mod hotărât, teritoriile picturii înseşi. Acestea i se înfăţişează pictorului aidoma unei împărăţii pe care, străbătând-o, îi este dat să se apropie – cu fiece clipă ce trece – de chiar inima ei. Un drum despre care mă grăbesc să adaug că este complex, presărat cu primejdii, însă lipsit de meandre. Ceea ce însemna că artistul îşi scrutează necontenit ţinta. Având intuiţia şi inteligenta creatoare de partea sa, Bălescu se apropie asimptotic de ceea ce aş numi esenţă a actului creator. Faptul se cere, fireşte, tălmăcit. Pentru Cătălin Bălescu, aproprierea domeniului picturii nu este o aventură ce ţine cât un anotimp ori poate cât o zi din viaţa omului, ci un proces îndelungat, ce-şi are legile sale fireşti de creștere, nodurile şi încrengăturile sale”, arăt criticul Cristian-Robert Velescu
Universitatea Naţională de Arte este o instituţie de studii superioare din Bucureşti, înfiinţată prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Universitatea Naţională de Arte este o instituţie de studii superioare din Bucureşti, înfiinţată prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Aceasta a purtat următoarele nume oficiale de-a lungul timpului: 1864 – Scoala Naţională de Arte Frumoase, 1931 – Academia de Belle-Arte, 1942 – Scoala Superioară de Arte din Bucureşti, 1948 – Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”, 1990 – Academia de Arte, 1995 – Universitatea de Arte, 2002 – Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Scoala Naţională de Arte Frumoase a fost înfiinţată la 5 octombrie 1864 prin decretul dat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, şi ca urmare a demersurilor făcute de pictorii Theodor Amân şi Gheorghe Tattarescu. Scoala funcţionează cu secţiile pictura, sculptură, gravură, arhitectură, desen linear, estetică, istorie şi perspectiva. În această perioadă, şcoală a avut o durată de 5 ani. În 1904 s-a înfiinţat Scoala de Arte Decorative. În 1909 Spiru Haret a aprobat Regulamentul pentru administrarea interioară a Şcolii de Arte, regulament care a instituit examenul de admitere, a confirmat desprinderea Şcolii de Arhitectură, aprobând o metodă de selecţie până la sfârşitul anului I. Durata studiilor era de 7 ani. Prin Legea învăţământului superior din 1931 şcolile de Arte Frumoase din România au fost transformate în Academii de Belle Arte. Primul rector a fost numit Cămil Ressu. În 1942 Academia şi-a schimba din nou titlul în Şcoala Superioară de Arte din Bucureşti. În 1948 a fost înfiinţat Institutul de Arte din Bucureşti, având în structura sa Facultăţile de Teatru şi Muzică, Coregrafie şi Arte Plastice, Arte Decorative şi Istoria Artei. În 1950 a luat fiinţă Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”. Din 1990 Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” a evoluat sub titulatura de Academia de Arte, în prezent, Universitatea Naţională de Arte.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.