Uniunea Europeană refuză să plătească gazele din Rusia în ruble
Uniunea Europeană refuză să plătească în ruble pentru achizițiile de gaz din Rusia și trebuie să se pregătească pentru o întrerupere a livrărilor, au avertizat Comisia Europeană și președinția franceză a Consiliului după o reuniune de urgență a miniștrilor Energiei din UE-27 la Bruxelles, potrivit AFP.
Cererea Moscovei de a plăti achizițiile de gaz în ruble este „o modificare unilaterală și nejustificată a contractelor și este legitim să o respingem”, a declarat comisarul pentru energie Kadri Simson.
„97% din contractele (încheiate de companiile europene) specifică moneda de plată și aceasta este fie euro, fie dolarul american”, a spus ea.
Plățile sunt așteptate la jumătatea lunii mai
Kadri Simson a declarat că nu are cunoștință de deschiderea unor conturi în ruble. „Plățile sunt așteptate la jumătatea lunii mai, iar majoritatea companiilor vor respecta regulile din contracte”, a dat ea asigurări.
Ministrul francez al Tranziției Ecologice, Barbara Pompili, care a prezidat reuniunea, a confirmat „voința de a respecta contractele”.
„Trebuie să ne pregătim pentru o suspendare a livrărilor”, a avertizat comisarul european.
Mai multe state membre cer clarificări cu privire la plata în ruble printr-un cont special
Mai multe state membre au cerut clarificări cu privire la plata în ruble prin deschiderea unui cont special, iar Kadri Simson a promis „clarificări detaliate pentru a le explica companiilor ce pot și ce nu pot face”.
Polonia și Bulgaria și-au plătit achizițiile în moneda contractelor încheiate cu gigantul rus Gazprom și au refuzat să deschidă un al doilea cont în ruble. Compania rusă de gaze a ripostat prin suspendarea livrărilor, considerând că plata nu a fost efectuată.
„Nu există niciun risc imediat pentru aprovizionare”, a declarat comisarul. „Dar nu vom putea înlocui cele 150 de miliarde de metri cubi de gaze cumpărate din Rusia cu alte surse. Nu este sustenabil. Putem reuși să înlocuim 2/3 din livrările de gaze rusești”, a spus ea.
Kadri Simson a insistat asupra necesității ca statele membre să își refacă rezervele, iar Barbara Pompili a subliniat imperativul de a „diversifica modul în care producem energie electrică și termică”.