Unde se duc câinii când mor. Sufletul lor ajunge în Raiul animalelor?
Cine a avut sau are un animal de companie și-a pus la un momentdat întrebarea „Unde se duc câinii când mor?“ sau „Ce se întâmpolă cu sufletul lor?“
Pentru o persoană care a avut un animal de comapnie încă de când era pui n ueste nimic mai tragic decât să moară prietenul necuvântător.
Și animalele sunt suflete
În Biblie se arată că și animalele, la fel ca și oamenii, sunt suflete.
„Când primul om, Adam, a fost creat, el nu a primit un suflet, ci „a devenit un suflet viu”. (Geneza 2:7) „Un suflet este compus din două elemente: «țărâna pământului» și «suflare de viaț㻓, mai spune Biblia.
O juristă din Oklahoma într-o documentare făcută pentru o carte despre câini și despre faptul că acestea au suflet a spus că în textele originale ebraice, din Biblie, animalele, la fel ca și oamenii, au și sunt suflet. Animalele sunt făcute, potrivit învățăturilor teologice tot din țărână, adică din aceeași substanță care a primit suflu divin.
Sufletul câinilor ajunge în Raiul animalelor?
În Biblie, se arată că oamenii sunt singurii care vor ajunge în Rai, „dintre toate ființele de pe pământ, într-un număr limitat vor merge la cer“. (Revelația 14:1, 3) Tot în Biblier, este precizat că „marea majoritate a oamenilor vor fi înviați pe un pământ paradiziac. (Psalmul 37:11, 29)
Deci, în cartea sfântă nu se face nicio precizare despre un Rai al animalelor de companie sau al câinilor. Asta deoarece, spun scrierile bisericești animalele nu pot primi „chemarea cerească” și nici nu pot acumula cunoștință, pe care să o exercite cu credință și ascultând de poruncile lui Dumnezeu.
„Pentru a merge la cer, ființele de pe pământ trebuie înviate“. (1 Corinteni 15:42) Iar în Biblie sunt menționate mai multe învieri, dar în toate cazurile au fost înviați oameni, nu animale.
Totuși, atâta timp cât animalele sunt suflete și nu pot păcătui deoarece asta presupune un act de gândire și o faptă sau o omisiune intenționată ce contravine normelor lui Dumnezeu. Pentru a comite un păcat, o ființă trebuie să fie capabilă, iar în cazul câinilor, la fel ca și la celelate animale, această capacitate lipsește. Și atunci rămâne întrebarea dacă nu există un Rai al animalelor.
Legătura psihică pe care ai avut-o cu animalul de companie și fantome
În baza unor dovezi palpabile, multă lume neagă existența fantomelor și faptul că sufletele celor dispăruți ne potm contacta ș idupă moarte.
Când vine vorba despre animalele de companie, nu puțini sunt cei care au spus după ce și-au pierdut prietenul necuvântător că s-au întâmplat lucruri cel puțin stranii după decesul acestora. Multe persoane au povestit, după decesul patrupedului, că au auzit lătratul cățelului pe care l-a avut sau a torsului pisicii decedate sau zgomote pe parchet ale jucăriei preferate a animalului de companie care a murit.
Animalele sunt create de aceleași energii ca și oamenii și o legătură psihică avută cu animăluțul d ecompanie poate duce la apariția așa-ziselor „fantome“ ale patrupedelor.