Unde găsești bijuterii de aur ieftine și la ce să fii atent când le cumperi. Cum poți deosebi falsurile de cele adevărate

de: BZI.ro
14:23, 09 aug. 2021

Sunt apreciate de toți și foarte multă lume își dorește bijuterii de aur, iar dacă s-ar putea să fie și ieftine atunci totul ar fi cum nu se poate mai bine. După cum se știe, fascinaţia pentru obiecte din metale preţioase a existat dintotdeauna. Astfel că obiectele sau bijuteriile din aur masiv continuă să rămână o veritabilă „monedă de schimb” peste tot în lume. Mai mult, ele pot fi vândute foarte ușor.

Cum bine se știe, preţul aurului este cotat la cele mai importante burse de pe piaţa internaţională. Așa că acesta poate fi aflat în timp real. Însă la vânzare sau la cumpărare, preţul gramului de aur va fi uşor diferit (de obicei mai mic) față de cotaţia Băncii Naționale ori cea de pe pieţele internaţionale.

Criterii pentru evaluarea bijuteriilor din aur

Atunci când doreşti să cumperi, să vinzi sau să amanetezi un obiect din aur, trebuie să ştii că pentru evaluarea acestuia se ţine cont de mai multe criterii. În primul rând, greutatea, exprimată în grame, este principalul criteriu care se verifica la evaluarea unei bijuterii din aur. Așadar, este important ca obiectul să fie din aur masiv, şi nu doar „suflat” cu preţiosul metal.

Contează apoi și puritatea aurului, adică procentul de amestec cu alte metale, pentru obținerea bijuteriei. Puritatea aurului este exprimată prin numărul de carate, iar fiecare carat reprezintă 1/24 părţi de aur din aliaj. O bijuterie de 24 de carate este aur pur, neamestecat cu alte metale. De asemenea, contează și starea generală a bijuteriei, să nu prezinte deteriorări sau zgârieturi.

Unde găseşti bijuterii de aur ieftine

Atunci când eşti pasionat de achiziţionarea unor obiecte din aur, care să treacă testul timpului, cu siguranţă eşti interesat şi de cele mai bune locuri de unde poţi face astfel de achiziţii. Vă oferim astfel câteva sugestii. În primul rând, vă puteți orienta către bazarurile de pe pieţele internaţionale. Cel mai renumit bazar la ora actuală, unde poţi negocia preţul gramului de aur dar şi al oricărei bijuterii, este, fără îndoială, Marele Bazar din Istanbul. În general, însă, în oricare din marile oraşe din Orientul Apropiat şi Mijlociu exista un bazar de acest tip.

Apoi, prețuri bune pentru bijuterii din aur mai puteți găsi în ofertele de sezon ale retailerilor. Aceștia au, ocazional, anumite reduceri speciale și astfel puteți achiziționa bijuterii ieftine. Astfel, poţi găsi oferte speciale pentru produsele care sunt de interes pentru tine. Totodată, un preţ bun pentru gramul de aur şi pentru bijuteriile poți găsi și la casele de amanet. Casele de amanet pot reprezenta oferte profitabile în ceea ce privește achiziţia de aur sau alte bijuterii. Totuși, e bine să consultați ofertele mai multor case de amanet, înainte de a cumpăra o astfel de bijuterie.

Cum testezi dacă bijuteria este veritabilă

Atunci când doriți să cumpărați bijuterii din aur şi vreţi să vedeţi dacă sunt veritabile puteţi face câteva teste. Cel mai la îndemână este testul cu magnetul: dacă acestea sunt atrase înseamnă că mai conţin şi fier. Niciun obiect din aur sau argint nu interacţionează cu magnetul. Apoi, vă puteți da seama aruncând bijuteria de la o înălţime de aproximativ 30 cm pe o suprafaţă dură. Dacă se va rostogoli, vei şti că e veritabil, dar dacă va sări de câteva ori, sunt mari şanse să fie un fals.

Un test mai presupune să ţii bijuteria în oţet timp de până la o oră, iar dacă se va înverzi e doar un aliaj fără valoare. Aurul, mai spun specialiştii, poate fi detectat în doar câteva secunde cu puţin iod pus pe partea din interior a bijuteriei. Dacă nu va lasa nicio urmă, e aur adevărat. Nu în ultimul rând folosiţi testul cu cretă. Trageţi o linie cu creta pe bijuterie şi observaţi ce urme lasă. Dacă acestea sunt gri, bijuteria este veritabilă. Însă dacă nu va lasa nicio urmă, nu cumpăraţi acele bijuterii. Așadar, când sunteți interesați să cumpărați bijuterii din aur ieftine fiți cu mare băgare de seamă să nu fiți păcăliți.