Una din trei persoane intoxicate cu etilenglicol moare în județul Iași. Iată de ce ar trebui să ne facem griji și care sunt sfaturile medicilor pentru astfel de cazuri
În județul Iași ajung de urgență la spital circa 12 ieșeni care s-au intoxicat cu etilenglicol. Medicii de la UPU din Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, dar și cei de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” au raportat o rată a mortalității îngrijorătoare. România este printre puținele țări cu o experiență în tratarea unui număr mare de cazuri de intoxicație cu antigel
În fiecare an, în județul Iași primesc îngrijiri medicale în jur de 10-12 pacienți intoxicați cu etilenglicol (antigel). După ce ajung de urgență în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, unde primesc primele îngrijiri, pacienții sunt transferați la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”. Medicii întâlnesc două situații. Prima se referă la pacienții care ajung la spital în stare foarte gravă, instabili hemodinamic, în comă și care, în ciuda eforturilor medicilor, în mai puțin de o oră, intervine decesul. A doua situație este cea a pacienților care ajung după ce au consumat o cantitate mai mică de antigel și care în paralel au reușit deja să administreze un antidot, ceea ce reduce riscul apariției insuficienței renale și a stării de comă.
Intoxicația cu etilenglicol, deseori confundată cu intoxicația cu alcool
Persoanele care ajung la spital cu intoxicație cu etilenglicol, fie au consumat în mod voluntar, fie din greșeală. O treime dintre cazuri sunt întâlnite la persoanele care au un istoric de consum cronic de etanol (alcool). De multe ori, în această situație, pacientul ajunge târziu la spital, din cauză ca starea din momentul intoxicației cu antigel este confundată cu cea a intoxicației cu alcool. Din acest motiv, șansele de supraviețuire sunt minime.
„Din trei pacienți, unul consumă etilenglicol accidental, confundând acest lichid cu potențial letal cu o băutură normală, cu un suc de cele mai multe ori. Tot unul din trei pacienți ajunge cu intoxicație după ce a ingerat cu scop suicidar o cantitate mare de antigel. Totodată, mai avem și cel de-al treilea caz, atunci când se confundă cu alcoolul”, spune dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I. Parhon” din Iași.
Unul din 3 pacienți intoxicați cu antigel nu mai supraviețuiește
Medicii au identificat o serie de factori care pot arăta dacă starea pacientului va avea o evoluție negativă. Din nefericire, unul din trei pacienți care ajunge cu intoxicație cu etilenglicol moare.
„Circa 30 la sută dintre pacienți au murit din cauza intoxicației cu etilenglicol. Este un procent îngrijorător, o rată a mortalității foarte mare. Acest procent este calculat numai pentru cazurile adresate spitalului, însă sunt și persoane care, din păcate, nici nu au au ajuns la o unitate medicală. Factorii care ne pot spune că pentru un pacient prognosticul este negativ sunt: coma, apariția convulsiilor și acidoza severă în momentul prezentării la spital sau al internării. Cu cât pacientul se prezintă mai repede, cu atât șansele de a se recupera complet sunt mai mari”, adaugă medicul ieșean.
România se află în top ca număr de cazuri de intoxicație cu etilenglicol. Iată la ce concluzii au ajuns medicii ieșeni
Specialiștii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” și de la UPU a Spitalului „Sf. Spiridon”, cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, au realizat un amplu studiu care analizează parcursul clinic al persoanelor care au suferit o intoxicație cu etilenglicol în perioada 2012-2017. Acesta este semnat de medici nefrologi, prof. univ. dr. Adrian Covic, conf. univ. dr. Ionuț Nistor, cât și de medici specializați în medicina de urgență, prof. univ. dr. Carmen Cimpoeșu, asist. univ. dr. Gabriela Raluca Grigorași și dr. Mihaela Corlade-Andrei.
„Baza de date și analiza pe o perioadă de 5 ani a fost apreciată de specialiștii din alte țări, mai ales pentru că România este printre puținele țări cu o experiență atât de mare și de bună în cazul intoxicațiilor cu etilenglicol. Această situație ne arată însă că ar trebui să ne facem griji. Ne atrage atenția asupra consumului de alcool la nivelul populației care este foarte mare, dar și asupra unor lucruri mai mărunte, precum vânzarea și etichetarea acestui produs. De asemenea, ar trebui ca lichidul de parbriz să nu mai conțină antigel, pentru că mulți consumă acest lichid cu potențial letal. Franța, de exemplu, a interzis acest lucru. Familiile care știu că au membri cu un anumit discernământ vulnerabil, vârstnici sau copii, care pot confunda acest recipient, trebuie să îl țină sub cheie”, a încheiat dr. Ionuț Nistor.
Concluziile studiului realizat de medicii ieșeni, publicat într-o revistă de renume internațional
Studiul privind efectele intoxicației cu etilenglicol a fost publicat pe 18 martie 2021 în revista International Urology and Nephrology, editura Springer, după ce a trecut prin procesul de peer-review, publicația fiind cotată ISI și fiind una dintre cele mai reputate în domeniu. Springer este o editură internațională cu sediul în Berlin. Colaborarea a apărut în principal în urma parcursului clinic al unui astfel de pacient care a ingerat, voluntar sau accidental, această substanță. Studiul a urmărit prevalența, caracteristicile clinice și biochimice ale pacienților internați la cele două spitale între ianuarie 2012 și octombrie 2017. Ulterior, a fost comparată evoluția cazurilor în funcție de tratamentul primit: 28 de pacienți fiind tratați în perioada aceasta cu dializă și antidot pentru etilenglicol, în timp ce 28 au primit antidotul și terapie suport.
„Din cele 56 de cazuri incluse în studiu, au fost înregistrate 16 decese (28,57 la sută). Simptomatologia la internare a fost mai gravă pentru pacienții care aveau nevoie de hemodializă. Datele analizate arată o corelare între pH, Glasgow Coma Score și o mortalitate crescută”, precizează cercetătorii în concluziile studiului.