Un templu budist din Thailanda a rămas fără călugări după ce toți membrii au picat testele antidrog
Un templu budist din centrul Thailandei a rămas fără călugări după ce toți membrii săi au picat testele antidrog și au fost excluși, a declarat marți, 29 noiembrie, un oficial local.
Așadar, patru călugări, inclusiv un stareț de la un templu din districtul Bung Sam Phan, provincia Phetchabun, au fost testați pozitiv la metamfetamină luni, 28 noiembrie, a declarat pentru AFP oficialul citat.
Un templu budist din Thailanda a picat la testul antidrog
Călugării de la un templu budist din Thailanda ce au picat etstul antidrog au fost trimiși la o clinică pentru a urma un program de reabilitare.
„Templul este acum golit de călugări, iar sătenii din apropiere sunt îngrijorați că nu pot face niciun fel de exerciții”, a spus el.
Exercițiile includ donarea, de către credincioși, de alimente călugărilor ca o faptă bună.
Oficialul a mai transmis că vor fi trimiși mai mulți călugări la templu pentru a permite sătenilor să își practice obligațiile religioase.
Precizăm că Thailanda este o țară de tranzit majoră pentru metamfetamina care pătrunde din statul Shan din Myanmar prin Laos, potrivit Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate. Pe stradă, pastilele se vând cu mai puțin de 20 de baht, ceea ce înseamnă aproximativ 0,50 dolari.
În acest context, autoritățile din Asia de Sud-Est au făcut capturi record de metamfetamină în ultimii ani.
De altfel, reiterăm cum clădirea principală a unui templu budist cu o vechime de 135 de ani, aflat în Shanghai, a fost deplasată pe o distanță de 30 de metri pentru a decongestiona acea zonă foarte vizitată din metropola chineză.
Români ce au jefuit zeci de temple budiste din SUA
Într-o altă ordine de idei, readucem aminte de un articol publicat în edițiile trecute de către reporterii Cotidianului BZI, în care era relatat cum șeriful din Benton, SUA, a acuzat șase cetățeni români pentru forțarea intrării într-o casă din Rogers folosită ca templu budist vietnamez. Poliția a precizat la acea vreme că se crede că cei 6 fac parte dintr-un grup național al românilor specializat în furturile din templele din SUA
De asemenea, a fost precizat că cei șase au depus cauțiune, dar s-a bănuit că alții au fost implicați, dar au părăsit zona.
Poliția a mai spus că suspecții, de obicei femei, intrau în templele budiste și cereau să fie binecuvântați iar preotul să le spună o rugăciune pentru decesul unei rude. În timp ce femeile erau binecuvântate, celelalte persoane se deplasau din cameră în cameră pentru a fura bani, cutii de donații, bijuterii sau orice lucru valoros.
Despre incidentul din orașul Rogers din SUA, locotenentul Shannon Jenkins a povestit că patru femei au apărut la templu pe 18 aprilie. Au cerut rugăciuni pentru un membru al familiei, dar li s-a spus că ceremoniile se fac doar în vietnameză din cauza virusului Covid. Una dintre femei a cerut apoi să folosească toaleta, timp în acre femeia a încercat apoi să distragă persoana din interiorul templului, dar nu a reușit. Poliția a declarat că după ce grupul a fost rugat să plece, au devenit foarte agitați. Apoi, două zile mai târziu, cinci femei și un bărbat s-au întors și au avut acces la templu prin intrarea forțată.
Grupul de hoți a fost arestat după ce poliția i-a urmărit în apropierea locului. Autoritățile americane au fost de părere că templele au fost vizate datorită naturii pasive a ocupanților și a practicii de acceptare a donațiilor, de obicei în numerar.
Acum însă, se pare că un templu budist din centrul Thailandei a rămas fără călugări după ce toți membrii săi au picat testele antidrog.