Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost reținut pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată
La data de 23.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului T.E., în vârstă de 26 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, efectuarea, în mod neautorizat și fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada 2019 – 2020, inculpatul T.E. a comercializat droguri de risc (cannabis) și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza municipiului Suceava. Inculpatul T.E. este o persoană cunoscută organelor de urmărire penală ca având preocupări infracționale pe linia traficului de droguri și consumului de droguri încă din cursul anului 2018, când, în urma unui accident rutier, a fost transportat la spital, unde în urma investigațiilor medicale efectuate s-a constatat că acesta consumase cocaină.
La sfârșitul anului 2019, după procesul de recuperare medicală, inculpatul T.E. a reluat activitatea infracțională pe linia traficului de droguri, deținând și vânzând, atât droguri de risc, cât și produse psihoactive.
La data de 23.07.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate recipiente, pungi și plicuri conținând fragmente vegetate susceptibile a fi substanțe cu efect psihoactiv, comprimate medicamentoase, un cântar electronic, telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, sume de bani în lei și valută, precum și înscrisuri.
În cursul zilei de mâine, inculpatul T.E. urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Un bărbat a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc
La data de 22.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului S.P.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie – iulie 2020, inculpatul S.P.G., în vârstă de 39 de ani, a înființat la domiciliul său o cultură de cannabis, în vederea comercializării drogurilor către consumatori de pe raza județului Brașov.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 54 de plante de cannabis aflate la maturitate, 15 plante de cannabis aflate în stare incipientă de creștere, 3 grame de muguri de cannabis, 1 pistol de semnalizare și muniția aferentă acestuia, 1 pistol cu gaz, o pușcă cu alice, un grinder, precum și instalațiile utilizate la creșterea plantelor de cannabis. În cursul zilei de mâine, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.