Un tânăr din Pakistan, angajat Tazz, a fost aruncat de pe scuter în Tudor Vladimirescu, după un accident rutier. Șoferii spun că livratorii sunt un pericol în trafic și nu țin cont de reguli – FOTO

de: Dragos Savin
02:00, 02 mart. 2024

Un tânăr din Pakistan a fost aruncat de pe scuter în Tudor Vladimirescu. Totul s-a petrecut din cauza faptului că un șofer nu i-a acordat prioritate. Totuși, conducătorii auto din Iași spun că livratorii străini sunt un pericol în trafic

Accident rutier în Tudor Vladimirescu. Un tânăr de 29 de ani, din Pakistan, a fost aruncat de pe un scuter după ce un șofer nu i-a dat prioritate de trecere. Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgențe 112 și au cerut ajutor. La fața locului s-au deplasat un echipaj medical și polițiștii rutieri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.

Angajatul Tazz, din Pakistan, a fost aruncat de pe scuter

Oamenii legii au ținut să precizeze că niciunul dintre conducători nu a consumat alcool.

„În seara zilei de 29.02.2024, în jurul orei 20:30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier ce a avut loc în municipiul Iași. Din cercetări a rezultat că șoferul unui autoturism (un tânăr de 22 de ani) a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 29 de ani. În urma evenimentului, o persoană a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cei doi au fost testați din punct de vedere alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Livratorii străini cu scutere, o problemă în trafic?

Mulți șoferi s-au plâns de faptul că livratorii străini circulă după propriile reguli și nu țin cont de pericolele la care se expun.

„Sunt un pericol în trafic, din punctul meu de vedere. Folosesc scutere electrice care nu se aud și apar parcă de nicăieri. Probabil, sunt învățați să conducă scuterul ca în țara lor, unde scuterele sau motocicletele sunt principalele mijloace de transport. La Iași sunt foarte periculoși și nu par deloc atenți. Se bagă cu capul înainte, cum ar veni, dacă nu ești atent, dai peste ei”, a spus un șofer.

O parte dintre livratori au fost sancționați pentru diferite abateri de-a lungul timpului, însă reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au precizat că nu au date concrete în acest sens. Trebuie precizat că, în Pakistan, regulile rutiere sunt foarte puțin respectate. Practic, cei care conduc scutere au un singur scop: să se strecoare cât mai rapid în trafic pentru a ajunge la destinație. Asta fac și o parte dintre pakistanezi la Iași.

Din fericire, până acum nu s-a petrecut nicio tragedie din cauza lor. Angajatul Tazz, din Pakistan, ar fi putut suferi leziuni grave în urma accidentului rutier din Tudor Vladimirescu.