Un tânăr din Iași vrea să dea lovitura cu o afacere de 79.000 de euro prin fonduri europene, care îi poate aduce profit din primul an de la înființare
Un tânăr din Iași a accesat fonduri europene în valoare de 79.000 de euro pentru a investi într-o afacere care îi poate aduce profit rapid. Proiectul a fost aprobat la finanțare de AFIR, iar primele produse vor fi comercializate în anul 2021. La nivelul județului Iași au fost depuse trei proiecte care presupun investiții în acest domeniu, dar a fost aprobat la finanțare un singur proiect. Un alt ieșean va înființa cu 200.000 de euro, fonduri proprii, o fabrică în care va produce peleți
O afacere cu fonduri europene, pe care mizează un tânăr din Iași, este o linie de producție a peleților. Mihai Teofil Dolhascu a depus proiectul de „Înființare a unei linii de producție de combustibil din biomasă în comuna Cotnari”, cu o finanțare de 79.000 de euro, care a fost aprobat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și va fi implementat în următoarele șase luni. Este singurul proiect din Iași, de acest fel, finanțat de AFIR. Tânărul antreprenor care va investi în această afacere este fermier din tată în fiu și exploatează 30 de hectare de teren agricol. Mihai Teofil Dolhascu susține că prima producție de 300 de tone de peleți o va avea în luna ianuarie 2021.
Mihai Teofil Dolhascu: „Va fi dificil să facem angajări pentru că acum angajații au pretenții foarte mari”
Ieșeanul va crea patru noi locuri de muncă și deja se gândește că va fi dificil să facă angajări.
„Important e să avem producție, că de clienți nu o să ducem lipsă. Este cerere pe piață pentru peleți și sperăm că vom face profit chiar din primul an. Noi vom angaja patru persoane. Va fi dificil să facem angajări pentru că acum angajații au pretenții foarte mari, deși salariile în România sunt bune, la nivelul țării noastre. Vom vedea dacă vom angaja de aici din comună sau din apropiere. Ne-am propus ca prima producție să o avem pe 15 ianuarie 2021, ca să vindem o primă cantitate în iarnă, iar apoi, în toamnă, vom mai produce alte câteva sute de tone”, spune Mihai Teofil Dolhascu.
Un tânăr din Iași va investi 200.000 de euro într-o afacere cu peleți, în mediul rural
Lucian Stoica va investi într-o fabrică de producție a peleților și spune că va finaliza lucrările până la sfârșitul anului 2020 pentru ca, începând de anul viitor, să comercializeze peleții produși.
„Noi suntem aproape de granița cu Suceava și avem de unde să luăm materie primă. Peleții sunt resturi lemnoase, deshidratate și puternic comprimate, utilizate drept combustibil pentru încălzirea locuințelor. Peleții din lemn au o putere calorică mare și sunt o alternativă ieftină la sistemele bazate pe consumul de electricitate, lemn, cărbune sau gaz natural. Estimez profit în al treilea an de producție”, susține Lucian Stoica, care spune că un sac cu peleți poate fi vândut cu 25 de lei.
Antreprenorii din Iași investesc în acest domeniu după ce au văzut potențialul unui business de succes în alte zone din țară
Ieșeanul mai spune că avantajul utilizării peleților îl constituie autonomia, transportul ieftin și sigur, spre deosebire de combustibilii fosili, dar și faptul că sunt combustibili curați.
„Brichetele se pot folosi în orice sobă clasică, cazane sau incineratoare, dar peleții se pot utiliza la ardere în cazanele moderne cu randament de ardere de 90 la sută sau în prepararea hranei furajere. Depozitarea peleților se face mai ușor decât în cazul baloților, iar peleții sunt mai greu de realizat decât brichetele pentru că implică anumite procedee tehnice și presiune. Peleții nu poluează. Am vizitat alte fabrici din țară și am văzut cum se produc și ce piață de desfacere există acolo”, mai spune Lucian Stoica.
Fabricile de peleți nu poluează mediul înconjurător, iar cenușa poate fi utilizată ca îngrășământ
Biomasa contribuie cu 14 la sută la consumul mondial de energie primară, iar pentru trei sferturi din populația globului, care trăiește în țările în curs de dezvoltare, aceasta reprezintă cea mai importantă sursă de energie. Potențialul României, din acest punct de vedere, este mare, însă în țară sunt puține fabrici de peleți. Prin fabricarea peleților și brichetelor se valorifică eficient resturile vegetale și se evită poluarea mediului. Emisia de substanțe nocive e limitată, iar cantitatea de cenușă rezultată poate fi utilizată ca îngrășământ.