Un tânăr din Iași a scăpat cu o simplă amendă după ce a fost prins cu canabis. Nu a fost prima dată când a dat nas în nas cu polițiștii (Exclusiv)
Un ieșean a fost pedepsit de către magistrați, după ce a fost acuzat că a avut substanțe interzise. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au amendat penal pe Denis Petru Niță cu suma de 3.200 de lei, pentru deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu. Oamenii legii au spus că ieșeanul a fost prins în două rânduri având asupra sa canabis
Un individ a scăpat cu o simplă amendă după ce a fost prins cu droguri. Ieșeanul a fost pedepsit de către magistrați, fiind acuzat că a deținut substanțe interzise. Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au amendat penal pe Denis Petru Niță cu suma de 3.200 de lei, pentru deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.
„Instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpatul Denis Petru Niță, cu privire la infracțiunile de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu. Îl condamnă pe inculpatul Denis Petru Niță la pedeapsa cea mai grea de 3.200 de lei amendă penală, cu executare efectivă”, au precizat magistrații ieșeni.
Ieșeanul Denis Petru Niță, acuzat de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Denis Petru Niță a început pe data de 1 septembrie 2021. Atunci, anchetatorii au trimis la instanță acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu tânărul ieșean, sub acuzația amintită.
Conform oamenilor legii, pe data de 5 mai 2021 și pe 18 mai 2021, ieșeanul a fost prins având asupra sa diverse cantități de canabis. Anchetatorii au mai susținut că, la percheziții, au mai descoperit, pe lângă droguri, și un grinder multicolor, în care s-a pus în evidență ulterior, la analize, tetrahydrocannabinol (THC). Mai apoi, tânărul ieșean a fost săltat și dus la audieri.
Tânărul a recunoscut comiterea faptelor în fața anchetatorilor ieșeni
Odată ajuns la audieri, ieșeanul Denis Petru Niță a recunoscut comiterea faptelor. Mai mult, tânărul a cerut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.
„Acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu. Inculpatul a declarat că dorește să încheie un acord ca urmare a recunoașterii vinovăției”, au menționat anchetatorii ieșeni.
Din păcate, în ultimii ani, tot mai mulți ieșeni au fost prinși cu substanțe interzise. Astfel, zeci de persoane au fost cercetate, audiate, reținute, arestate preventiv sau chiar condamnate pentru deținerea de droguri în vederea consumului propriu. De asemenea, alți ieșeni au fost anchetați pentru trafic de astfel de substanțe. În special, în astfel de dosare, este vorba despre canabis, chiar dacă este vorba despre deținerea de droguri în vederea consumului propriu sau trafic de droguri de risc ori de mare risc.