Un tânăr din Bacău în vârstă de 18 ani a făcut infarct la două zile după ce i-a fost administrat rapelul de la Pfizer. Acesta a fost transportat cu elicopterul la Iași
Ieri la Unitatea pentru Primiri Urgențe a Institutului de Boli Cardiovasculare Profesor Doctor „George I.M. Georgescu” din Iasi a fost adus un tânăr în vârstă de 18 ani din Bacău cu diagnosticul de miopericardita. Acesta a fost transportat de urgență la Iași cu un elicopter aparținând Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Tânărului îi fusese administrat rapelul în urmă cu două zile.
Pe platforma de vaccinare sunt raportate peste 16.000 de reacții adverse, de tip local și general, fără a fi detaliată gravitatea acestora.
„Avem un caz al unui tânăr de 18 ani care a făcut rapelul la vaccinul Pfizer pe 5 iunie și a venit cu infarct de miocard în noaptea de 7 spre 8 iunie, în urgență la spitalul nostru. Băiatul a avut încă din seara de 7 iunie dureri puternice în piept. După ce au încercat să-l stabilizeze la urgențe, acesta a fost trimis cu elicopterul SMURD la Iași, unde i se va face coronarografie și angio CT”.
Părerile cu privire la administrarea vaccinului copiilor și adolescenților sunt împărțite. În timp ce unii dintre medici susțin că este o metodă necesară în această perioadă, unii contestă această măsură. Cardiologii de la spitalul din Bacău spun că nu au mai văzut așa ceva și că este imposibil ca un tânăr sănătos să facă infarct la 18 ani.
”Infarctul s-a produs pe un fenomen de vasculită și de tromboză pe vasele coronariene, cauzate de vaccin. Trebuie oprită acum vaccinarea copiilor și adolescenților, pentru că ei au riscuri la vaccin, dar nu au riscuri la Covid și atunci trebuie să așteptăm testarea 5-7 ani”, au afirmat medicii din Bacău pentru Național.
”Cel mai probabil vinovată este proteina spike, care este produsă de către corpul nostru în urma injectării cu vaccinul ARN mesager și începe să circule într-o cantitate mare în toate vasele de sânge, producându-se o lezare a endoteliului vascular, la nivelul tunicilor care căptușesc vasele”, susțin medicii.