Un tânăr cu handicap „primit“ în spital visează să urmeze cursurile unei universități din Iași! Sebi Crăciun și-ar dori să găsească un camarad printre colegi

Tânărul este pasionat de literatură, teatru și filme. Acesta tocmai a depus dosarul de înscriere la o Universitate din Iași, însă dorește să găsească un camarad, printre colegi, cu care să lege o prietenie care să țină cât o viață.

Sebi Crăciun are diagnosticul de tetrapareză spastică, afecțiune „primită” dintr-un spital. Acesta a avut diverse operații ce l-au ajutat să se recupereze. Tânărul s-a înscris la Universitate, în Iași, unde va studia Psihologia. Pe lângă pasiunile pentru literatură, teatru și film, acesta se consideră un filosof. Băiatul și-ar dori să găsească un camarad cu care să lege o prietenie adevărată, cu care să împartă anii de studii, experiențele noi și care să îi fie alături.

Sebi și-ar dori să găsească un camarad în Iași

Ca pentru orice student care pleacă din orașul natal către cel universitar, gândul că trebuie să „zbori” din cuibul părintesc este un pic înfricoșător. Sebi Crăciun abia așteaptă să facă parte din colectivul de la Universitate, să vadă și să cunoască tainele Psihologiei predate în Iași și să își cunoască colegii. Tânărul speră că printre aceștia și-ar putea găsi o persoană cu care să rezoneze, să aibă pasiuni comune și să lege o prietenie care să dureze ani de zile.

„Oricărui student, mai ales din provincie, îi e greu să se acomodeze cu marele oraș, oricare ar fi el, așadar, cu atât mai mult unui student cu tetrapareză, boală puțin cunoscută la noi. Dar, ca orice om cu un handicap vizibil, sper în existența unuia sau a câtorva oameni inimoși.

Eu mereu am crezut în faptul că omenirea e intrinsec bună, de altfel, intenționat am folosit, ca să-mi descriu boala, cuvântul «handicap» și nu unul din eufemismele larg răspândite, precum «persoană cu dizabilități» sau «nevoi speciale», care mi se par de-a dreptul jignitoare. Varianta ideală, ba mai mult decât ideală, dacă ar fi să fie, ca în citatul celebru din «Casablanca», «începutul unei frumoase prietenii», a ceva care să dureze peste ani”, povestește Sebi.

Prietenia pe care Sebi o dorește ar putea să îl ajute cu micile dificultăți pe care le întâmpină în lucrurile ce necesită mobilitate fizică. Din acest punct de vedere, mama tânărului se oferă să fie alături de ambii studenți, din punct de vedere financiar, dar, până la aceste aspecte, importantă e chimia dintre cei doi.

Viața continuă pentru Sebi și cu tetrapareză

Sebi Crăciun dovedește că un om cu handicap fizic poate depăși acest lucru, prin puterea mentală, inteligență și perseverență. Acesta a luat un virus periculos dintr-un spital din România, iar la câteva luni s-a îmbolnăvit și a dezvoltat această boală cruntă. Sebi și mama lui, Anca Crăciun, au o relație specială. Aceasta i-a fost alături mereu și, cu multă răbdare și dragoste, au trecut peste toate greutățile bolii, reușind să aducă starea fizică a băiatului la un nivel cât mai bun.

Sebi nu a fost privit niciodată în familie ca fiind doar bolnav sau ca și cum nu ar mai avea șanse să se recupereze. Acest lucru a făcut recuperarea lui mai armonioasă. De asemenea, acest gând a făcut ca Sebi să se dezvolte armonios, pe partea psihică, să facă performanță, pe partea intelectuală și, astfel, să demonstreze că, atunci când trupul nu reușește, mintea mereu o va face.

Cu toate că, din partea familiei și a lui, totul este posibil, iar dorința de a studia este foarte mare, cei doi s-au izbit de ignoranța autorităților. Sebi nu a avut, până la Iași, nicio Universitate care să accepte un student cu tetrapareză, oferindu-i doar varianta de a abandona visul de a studia.

„Incapacitatea statului de a oferi soluții acestor cazuri, atât de rare, pentru că, da, nu prea avem alternative… Decât să facem ceea ce au făcut și alți părinți, în cazul nostru, ori să lase tot și să mai facă o facultate, umăr la umăr cu copilul, într-un alt oraș, departe de casă, ori facă rost de bani să-l țină la universități private, fără frecvență, și să rămână tot în singurătatea lui, învățând de acasă. Sebi dorește foarte mult să fie cât se poate de independent”, povestește Anca Crăciun, mama lui Sebi.

Tetrapareza și pasiunea pentru literatură

Sebi a avut, până acum, 5 intervenții chirurgicale, dintre care 3 au fost la Chișinău. Acesta a finalizat studiile cu note admirabile și dorește să urmeze cursurile unei Facultăți de Psihologie, pentru a cunoaște povești de viață, pentru a se conecta cu oamenii și pentru a-i ajuta.

„Ca elev la științe sociale, am avut două mari pasiuni, filosofia și psihologia. Dat fiind faptul că nu există meseria de filosof, în niciun nomenclator, am zis totuși că, dacă e să trăiesc din ceva și să intru în contact cu poveștile oamenilor, Psihologia rămâne încă viabilă și de ajutor, în epoca noastră, așadar, am luat în calcul să urmez această specializare, pe viitor. Ca o a doua pasiune am cultura rusă și nu pot să le despart, când mă gândesc că Nietzsche declara că «Dostoievski e singurul scriitor de la care am de învățat ceva». Așadar, ca om de Litere și ca pasionat, am luat în calcul și o carieră de traducător, fie pe engleză-rusă, fie pe română-rusă”, mărturisește Sebi Crăciun.

Tânărul dorește să facă studii superioare ca, mai apoi, să fie un om independent, din punct de vedere financiar, având o profesie în care condiția fizică este irelevantă. Sebi și-ar dori să găsească un camarad, în Iași, cu care să lege o prietenie frumoasă, o persoană cu care să poată povesti și să îi fie un mic ajutor pentru dificultățile care ar putea să apară.