Un tânăr a fost „turnat” ca la carte. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pentru că mirosea a alcool
Un tânăr din Iași a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost turnat ca la carte. Oamenii legii au deschis pe numele lui un dosar penal. Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga situație de fapt
Un tânăr din Iași s-a ales cu mari bătăi de cap. Polițiștii rutieri ieșeni au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism se deplasează în mod sinuos în zona Pod Piatră, din mun. Iași. La scurt timp, oamenii legii au depistat autoturismul pe bd. Nicolae Iorga, au oprit pentru control, iar la volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din mun. Iași. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. La data de 10 iulie a.c., acesta a fost reținut pentru o durată de 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. La data de 11 iulie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.
Un tânăr a fost „turnat” ca la carte de polițiști. Nu a fost singurul
Într-o singură zi, polițiștii au intervenit la peste 100 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 300 de fapte contravenționale. Astfel, polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru a preveni faptele antisociale, organizând patru acțiuni și au intervenit la 109 evenimente, dintre care 101 au fost sesizate de către cetățeni prin 112. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 319 sancțiuni contravenționale, în valoare de 105.295 de lei. Oamenii legii au acționat pentru creșterea siguranței rutiere, fiind scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 16 conducători auto.
Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula șapte autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a șapte autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Peste 300 de amenzi au fost date de polițiști. Multe șoferilor
Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune pe raza de competență, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv a celor produse pe fondul nerespectării priorității de trecere a vehiculelor. Astfel, au fost efectuate 36 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care nouă pentru prioritate vehicule, două pentru prioritate pietoni, iar 55 pentru alte abateri, valoarea totală fiind de 26.895 de lei.
Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni, din care nouă pentru prioritate vehicule, două pentru prioritate pietoni, iar unu pentru alte abateri. De exemplu, un bărbat în vârstă de 51 ani, din jud. Iași, a condus autoturismul pe bd. Regele Mihai I din mun. Iași, iar la intersecția cu bd. Primăverii nu a acordat prioritate de trecere altui autovehicul care circula regulamentar. Acesta a fost sancționat contravențional, conform OUG nr.195/2002, și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.