Un student a fost găsit spânzurat în camera de cămin
Un student de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a fost găsit spânzurat în camera de cămin. Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost descoperit de către colegul său de cameră. Băiatul lua tratament deoarece era în depresie.
Acesta era student în anul II, în cadrul Facultății de Inginerie Electrocă şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul universităţii din Suceava.
Un student a fost găsit spânzurat de colegul său de cameră
Tânărul a fost descoperit de colegul său de cameră luni dimineaţă, pe data de 14 iunie 2021. Băiatul a găsit ușa de la cameră blocată în momentul în care a ajuns la cămin. În momentul în care a reușit să intre în încăpere și și-a văzut colegul întins pe jos, tânărul a anunțat imediat poliţia.
Din primele informații se pare că victima se lupta cu depresia şi lua tratament. Totodată, în acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.”Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Liteni, student în anul II la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a fost găsit spânzurat într-o cameră a căminului universității.
Colegul cu care tânărul împărțea camera de cămin a plecat acasă vineri. În weekendul 12- 13 iunie 2021, tânărul de 21 de ani a rămas în cămin. Deoarece tânărul în cauză nu era de găsit, iar ușa camerei sale era blocată, la fața locului au fost solicitați polițiștii. În camera respectivă a fost găsit tânărul spânzurat”, a transmis IPJ Suceava.
O studentă din Iași s-a spânzurat într-un dulap
O tragedie asemănătoare a avut loc la Iași în luna martie a acestui an. O tânără studentă, de doar 20 de ani, a fost găsită spânzurată într-un dulap. Aceasta abia se mutase cu chirie în zona Galata, iar cel care a făcut descoperirea macabră a fost chiar proprietarul apartamentului.
Alarma a fost dată înainte de prânz, însă echipajul medical care a ajuns la fața locului nu a putut decât să declare decesul. Femeia era moartă de câteva ore bune.
Povestea începe undeva în jurul orei 10:30, când un bărbat anunța că a găsit-o spânzurată pe tânăra căreia îi închiriase un apartament. Imediat un echipaj medical a ajuns la fața locului împreună cu polițiștii. Medicii nu au putut decât să constate decesul. Din spusele acestora, femeia era moartă de câteva ore. Polițiștii criminaliști au împânzit zona și au făcut verificări.
La începutul acestui an, o altă tânără, de 22 de ani, studentă la UMF, a fost găsită moartă lângă pârtia de schi din zona Sărărie. Atunci, Maria Andreea Albu s-a despărțit de câțiva prieteni, spunându-le că merge în zona pârtiei pentru a fuma o țigară. Tânăra a plecat și nu s-a mai întors.