Un șofer care conducea prin centrul Iașului în zig-zag a fost oprit de poliție. Nu a vrut să sufle în fiolă și s-a amuzat copios – VIDEO
Un șofer care conducea în zig-zag pe străzile din Iași a fost oprit de polițiști. Acesta a refuzat să fie testat alcoolscopic, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal
Mai multe echipaje de poliție au fost pe urmele unui tânăr din Iași. Joi seara, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că un autoturism este condus haotic. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului indicat, iar în zona Palatului de Justiție șoferul a fost tras pe dreapta. Oamenii legii au precizat că acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat să fie testat.
„La data de 19 mai 2022, în jurul orei 23.35, polițiștii Secției nr. 4 Poliție urbană Iași au depistat în trafic, pe raza mun. Iași, un bărbat, de 34 ani, care conducea un auto ,emanând halenă alcoolică. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.
Șoferul care conducea în zig-zag prin centrul Iașului a ajuns la secția de poliție
Bărbatul a fost condus la o secție de poliție și a fost audiat. Mai apoi a fost lăsat să plece, însă ar putea fi reținut. La ieșirea din secția de poliție, nu a vrut să comenteze ce s-a întâmplat, însă părea destul de amuzat de cele întâmplate. Reporterii BZI au încercat să stea de vorbă cu acesta, însă vizibil afectat de aburii alcoolului nu a vrut să comunice. A ieșit din secția de poliție cu zâmbetul pe buze și a evitat orice contact cu reporterii. Nu a dorit să spună ce a consumat și de ce s-a urcat beat la volan. Trebuie precizat faptul că, dacă nu era oprit la timp de organele de poliție putea să se ajungă la o tragedie. Recent, reporterii BZI au prezentat un alt caz a unui șofer din Iași care s-a urcat beat la volan.
Un alt șofer din Iași a fost oprit de poliție după o urmărire ca în filme
În cursul nopții de 2 mai 2022, pe străzile orașului Iași a fost o urmărire spectaculoasă. Așadar, un tânăr aflat la volanul unui autoturism marca Audi a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Urmărirea a început în zona Bularga, iar polițiștii l-au prins pe raza localității Țuțora. Goana nebună prin oraș a luat sfârșit în momentul în care tânărul a provocat un accident rutier. Concret, a intrat cu autoturismul în mașina poliției care era pe urmele lui și în alt autovehicul. Totul ar fi început în Păcurari când tânărul șofer s-a șicanat în trafic cu o persoană care conducea un autoturism marca Volkswagen Golf. Cei din autoturismul anterior menționat au sunat la 112.
Polițiștii au întocmit mai multe filtre și au început urmărirea individului. Așadar, întreaga urmărire a fost realizată pe tronsonul Păcurari – Tg. Cucu – Tătărași, Metalurgie-Bularga, Tomești și Țuțora. În mașina bărbatului urmărit a fost găsită o macetă despre care acesta a spus că a folosit-o la un grătar.