Un singur candidat la Primăria Iași pentru un post ce necesită studii de inginerie civilă

de: evelina.chitoroaga
04:00, 20 feb. 2020

Pe data de 26 februarie, ora 10:00, Primăria Iași organizează un concurs pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate, gradul IA la Serviciul Administrativ. Recent, în urma selecției dosarelor, în cursă a rămas un singur candidat: Ciprian Lupașcu. Candidații au trebuit să dovedească că au studii în inginerie civilă.

„Studii universitare cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de licență inginerie civilă sau în domeniul de licență științe administrative, certificat/atestat cadru tehnic cu atribuții pe linie de P.S.I., vechime în funcție de studii superioare, minimum 7 ani, vechime în funcție cu atribuții pe linie de P.S.I., minimum 7 ani”, sunt condițiile cerute de municipalitate.

Dacă va trece de proba scrisă, Lupașcu va susține și un interviu. În această perioadă, Primăria continuă campania de recrutare personal pentru ocuparea posturilor vacante.