Un reputat istoric susţine că Apostolul Andrei nu a ajuns niciodată în România. Iată ce dovezi prezintă

Pe data de 30 noiembrie în fiecare an, milioane de români îşi sărbătoresc ziua onomastică dar și ziua Sfântului Andrei. Tradiţia spune că Apostolul Andrei a poposit pe meleagurile Dobrogei unde a stat într-o peşteră până la plecarea aceastuia spre Grecia.

Totuşi, un reputat istoric ieşean susţine faptul că Apostolul Andrei nu a ajuns niciodată în România și pentru a argumenta acest lucru a prezentat și o serie de dovezi.

Istoricul Nelu Zugravu prezintă pas cu pas argumentele

Istoricul Nelu Zugravu, profesor în cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași a demontat, rând pe rând, argumentele oferite de Teologul, istoricul și academicianul Emilian Popescu care a încercat să argumenteze originea apostolică a creștinismului românesc și să dovedească prezența reală a Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea

Totul a pornit de la câteva cuvinte din Istoria Bisericească a lui Eusebiu, episcop de Cezareea, care a trăit în secolul 6 (citându-l pe Origen din Alexandria, care trăise cu un veac mai devreme), în care acesta afirmă că apostolii lui Hristos au tras la sorți unde să călătorească fiecare spre a predica: „După tradiție, lui Toma i-a fost dat să meargă în Parthia, lui Andrei în Skythia, lui Ioan în Asia…”

Argumentând că în antichitatea târzie Dobrogei i s-a spus și Sciția Mică, oamenii Bisericii au făcut imediat analogia Sciția lui Andrei, Sciția Mică egal Dobrogea, deci Andrei a fost în Dobrogea, deci a propovăduit dacilor, uite avem și peștera unde a stat, gata! avem Biserică apostolică! Mai ales că, dacă Sfântului Andrei a fost apostolul dacilor e și al românilor (că românii sunt – se știe – daci).

Întâi că Sciția înseamnă teritoriile de la nordul Mării Negre, unde în trecut trăiseră sciții. Într-un articol publicat în Naţional Geographic, ediția română, scris de Andreea Dogar, Nelu Zugravu, intervievat, amintește că această tradiție cu Andrei în Sciția pare a fi un ecou al unei alte scrieri, de o fantezie debordantă, în care se vorbește de o călătorie a lui Andrei în țara antropofagilor (a mâncătorilor de oameni) considerați de Herodot ca fiind sciți. Deci, dacă Andrei a fost la canibali, iar canibalii erau sciți, așa a rămas legenda: Apostolul Andrei a fost în Sciția. Iar sute de ani mai târziu (351) a și fost întemeiată o episcopie la Tomis, numită a Sciției.

Dar conexiunea între Apostolul Andrei și peștera din Ioan Corvin este creație modernă în totalitate, fără nicio urmă de posibil adevăr în ea. Creștinismul s-a răspândit inițial doar în lumea urbană, în marile orașe, în special printre oamenii educați și deschiși la nou. Barbarii, care trăiau în mediul rural, erau rigizi, obtuzi și opaci la orice schimbare a credințelor. De aia țăran era sinonim cu păgân (paganus=sătean, pagus=sat). Este absolut absurdă pretenția, chiar și la nivel de legendă, să poți imagina Apostolului Andrei o existență de sihastru, care să doarmă într-o peșteră.

Chiar și ideea sihăstriei, viețuirii în condiții precare ca simbol al modestiei și renunțării de sine nu e ceva specific acelei perioade extrem de timpurii a creștinismului. Monahismul și sihăstria au apărut mult mai târziu în creștinism. De aceea apostolii s-au îndreptat și au căutat să propovăduiască ideile lui Hristos, în special în marile orașe elenistice și romane, unde puteau vorbi unui public numeros, vorbitor de greacă sau de latină. Și acestea nu erau în Dobrogea, cu atât mai puțin la Tomis, un oraș încă mic, sărăcăcios și prost apărat în acele vremuri, după cum știm din cercetările arheologice dar și din scrierile poetului Ovidiu.

Apoi, lipsește ori referire istorică cât de mică a prezenței Apostolului Andrei în orașele pontice. Un asemenea eveniment ar fi lăsat urme peste secole. Nu există niciun nume Andrei în Dobrogea. Nu există nicio tradiție, nicio amintire a existenței vreunui apostol în orașele din Dobrogea. În schimb, există iarăși o legendă târzie că Sfântul Andrei l-a hirotonit pe primul episcop al Odessei (Varna). Dar toate sunt scrieri târzii și puțin credibile. Din epoca în care Biserica devenise puternică în Dobrogea, după veacul al IV-lea, când s-a înființat prima episcopie la Tomis.

Tradiția unui eventual apostolat nu ar fi fost trecută cu vederea, dacă ar fi existat cu adevărat. Nici în evul mediu nu s-a păstrat vreo cât de mică amintire a vreunui Andrei la Dunărea de Jos.

Doar un avocat bisericos din Adamclisi a avut un vis în 1940 că într-o grotă din pădurea Migilet ar fi stat Apostolul Andrei să vorbească dacilor. Citește aici încă un articol bun despre nașterea mitului peșterii Sfântului Andrei.

Andrei este singurul apostol ce a purtat un nume de origine greacă. Vine de la andros=om/bărbat și s-ar traduce prin „bărbătosul” sau „viteazul”. Iudeea era o țară în care cultura elenistică era foarte puternică. Tradiția greacă l-a supranumit Protocletul adică primul chemat, deoarece a fost primul apostol al lui Hristos. Cu trecerea timpului, scriitorii creștini i-au adăugat încontinuu noi și noi spații pe unde ar fi ajuns, Apostolul Andrei fiind „nevoit” să călătorească mii și mii de kilometri doar pentru a satisface diverselor Biserici dorințele de tradiție apostolică.

Astfel, el ar fi călătorit, nu doar în toate orașele Mării Negre și din Crimeea, ci după o veche scriere rusă din secolul 12 și la Kiev, ba chiar a ajuns la Novgorod, creștinându-i pe strămoșii rușilor. Patriarhia Constantinopolului consideră că a e fondată de Sfântul Andrei. A fost ucis prin răstignire pe o cruce în formă de X, crucea Sfântului Andrei. Iar moaștele lui (cea mai mare parte din ele) se păstrează la Patras, în Grecia.

Istoricul Nelu Zugravu a fost invitat la emisiunea BZI LIVE, puteți urmări aici emisiunea

sursă vice.com