Un renumit reprezentant al USAMV Iași a relatat despre cum trebuie să hrănim animalele, cum să avem grijă de ele, de ce este important să mergem la control cu acestea, dar și despre activitatea didactică în vremea de pandemie și munca din laborator, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO
Joi, 10 decembrie 2020, la ora 15.00, în Platoul BZI LIVE a fost programată o nouă ediţie pe segmentul educaţional, cultural, artistic, muzical, istoric, religios, al ideilor şi mentalităţilor!
De această dată, invitat la un dialog actual, util şi interesant despre un domeniu vital pentru întreaga comunitate contemporană a fost prof. univ. dr Vasile Vulpe – Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.
A fondat Asociaţia Romane de Diagnostic Imagistic Veterinar
Unul din cele mai importante proiecte al acestuia este realizarea Asociaţiei Romane de Diagnostic Imagistic Veterinar (ARDIV) – înfiinţată în anul 2013 prin intermediul căreia s-au realizat 27 de manifestări profesionale, de Educaţie veterinară continua, respectiv, seminarii, conferinţe, workshop-uri, simpozioane, congrese! Activitatea acestei asociaţii este apreciată de medicii veterinari practicieni prin participarea lor efectivă la aceste manifestări cât şi prin chestionare de feed-back. Concret, profesorul Vulpe are o vastă şi laborioasa munca pe zona creşterii animalelor, bolilor animalelor sau controlul alimentelor.
De asemenea, este membru al Societăţii de Neurochirurgie şi Medicină Comportamentală! Alături de acesta au fost abordate subiecte interesante pentru toţi proprietarii de animale domestice şi de companie. Fie că avem animale de companie sau suntem fermieri, crescători de animale, cu toţii trebuie să ştim cum să hrănim animalele, cum să avem grijă de ele, respectiv de ce este important să mergem la control cu ele. De asemenea, despre proiectele sale de viitor, activitatea didactică în vreme de pandemie, munca din laborator, clinici, cercetare s-a mai dialogat alături de prof. univ. dr Vasile Vulpe – Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.
Asociația Română de Diagnostic Imagistic Veterinar este o entitate științifică ce își desfășoară activitatea la Iași, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară, sub conducerea prof. univ. dr. Vasile Vulpe
Într-un interviu pentru portalul COMVET, acordat la finalul lunii august 2019, președintele ARDIV, prof. univ. dr. Vasile Vulpe, susține că scopul principal al asociației este acela de a aduce informații medicale noi și de a promova pregătirea continuă pentru colegii medici veterinari și studenți. Astfel, manifestările ştiinţifice organizate de ARDIV sunt orientate direct către medicii veterinari din practica privată și către studenții din anii finali de facultate. După 6 ani de activitate, ARDIV este principala organizație profesională din zona Moldovei care are acest scop, de diseminare a informațiilor științifice şi de formare continuă medicală veterinară.
Din anul 2013, ARDIV a organizat 33 de manifestări științifice printre care 2 congrese, 4 simpozioane, 14 workshop-uri, 10 conferințe, 2 seminarii, o sesiune științifică, la care au fost invitați lectori din diferite țări precum Italia, Franța, Spania, Ungaria, Polonia, Anglia, Serbia, Portugalia, Elveția și România, pe diverse teme precum imagistica veterinară, cardiologie, neurologie, ortopedie, chirurgie, medicină internă, urgențe, şi diverse patologii ale animalelor de rentă.
“Domeniul imagisticii veterinare este strâns legat de cel de patologie, așa că noutățile sunt cele care apar în cadrul diagnosticului afecțiunilor regionale, organice și apoi în domeniul imagistic. Noi lucrăm acum la perfecționarea tehnicilor imagistice din cadrul cardiologiei veterinare, domeniu pe care îl dezvoltăm continuu – așa cum ar fi ecocardiografia și electrocardiografia de scurtă durată (clasică) dar și cea de lungă durată, de tip Holter; în privința acesteia din urmă, putem spune că suntem singurii specialiști din regiunea țării, numită Moldova (și nu numai) care reușim să diagnosticăm și să studiem diverse modificări ritmologice ascunse metodelor clasice cardiologice”, spune Prof.univ. dr. Vasile Vulpe.
În ceea ce privește importanța tot mai mare a tehnologiei medicale în activitatea curentă a unui medic veterinar, Prof.univ. dr. Vasile Vulpe susține că Un medic veterinar absolvent trebuie să fie la curent cu tehnici de diagnostic clinic, imagistic și de laborator pentru că acestea sunt impuse aproape inevitabil. “Este vorba de medicină, în ansamblu, așa că noi, cadrele didactice, augmentăm și up-gradăm conținutul disciplinelor predate cu noutăți în tehnicile medicale.
Există teste serologice, teste de de detectare a anticorpilor în secrețiile pacientului, analize biochimice diverse care surprind modificări organice în diferite faze ale bolii – toate acestea sunt studiate și lansate în practică veterinară de echipe formate din cercetători și practicieni. Astfel medicul veterinar trebuie să preia mare parte din aceste tehnici și să le adapteze pe cele dovedite ca eficiente, pentru a nu rămâne în urmă, pentru a satisface cerințele proprietarilor de animale și pentru a face față concurenței – medicina veterinară este o profesie liberală, în ansamblul ei!”, argumentează profesorul ieșean.
El explică afluența mare de tineri către Facultatea de Medicină Veterinară prin faptul că aceștia pot urma o școală de medicină care crează specialiști în diagnosticul bolilor la animale sau în domeniul de Siguranță și Igienă a Alimentelor.
„Studiile realizate la Medicină Veterinară conduc la o pregătire complexă a absolvenților aceștia putând apoi lucra pe posturi de medici la cabinete, circumscripții și spitale veterinare, ca medici în laboratoare diverse (inclusiv în cele din medicina omului), ca medic în administrația orașelor (servicii de supraveghere a animalelor), ca medici în ferme și unități de creștere a animalelor, ca medici în unități de procesare a produselor animale și bineînțeles în rețeaua de supraveghere a calității sanitare veterinare a alimentelor”, mai spune Președintele ARDIV.