Un pui de interlop care s-a dat în spectacol în centrul Iașului, ”mângâiat pe creștet” de judecători! Filmarea a devenit virală în câteva ore! GALERIE FOTO / VIDEO (Exclusiv)
Un „pui de interlop” care s-a dat în spectacol în centrul orașului a fost „mângâiat pe creștet” de magistrații din Iași! Filmarea a devenit virală în câteva ore! Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat la finele săptămânii trecute pe Ştefan Boncu la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. În plus, judecătorii ieşeni l-au pus la muncă pe individul apropiat al clanului Corduneanu
Un „pui de interlop” care s-a dat în spectacol în centrul orașului a fost „mângâiat pe creștet” de magistrații din Iași! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat la finele săptămânii trecute pe Ştefan Boncu la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. În plus, judecătorii ieşeni l-au pus la muncă pe individul apropiat al clanului Corduneanu.
„Inculpatul Ştefan Andrei Boncu va presta, timp de 60 de zile lucrătoare, o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi sau în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară”, au afirmat judecătorii.
De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Un „pui de interlop” s-a dat în spectacol în centrul orașului Iași
Acest proces al lui Ştefan Andrei Boncu a început în urmă cu câteva luni. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Ieșeanul Ștefan Andrei Boncu a intrat în vizorul oamenilor legii în urmă cu mai bine de un an. Atunci, individul a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost filmat în timp ce își amenința rivalii din oraș, respectiv pe Constantin Vandam și Jean Brăileanu. Oamenii legii s-au sesizat cu privire la Ștefan Boncu. El ar fi postat pe o rețea de socializare două clipuri, filmate în centrul Iașului. În ambele videoclipuri, individul și-ar fi amenințat rivalii din oraș. Jean Mărăraș și Constantin Vandam erau cei vizați de postările făcute pe rețeaua de socializare. În una dintre filmări se poate vedea cum individul scoate o sabie dintr-o teacă din piele și o flutură în aer. Filmarea a fost făcută pe timp de noapte, chiar pe stradă, în Piața Unirii. Individul proferează injurii la adresa lui Vandam (Constantin Vandam) și a lui Jean „Brăileanu’” (Jean Mărăraș).
„Vandam și Jean, … de zdrențe și de panarame! Cosmos, față de voi, e legendă vie! Voi ați avut noroc de Cosmos! Dacă nu era Cosmos în Iașul ăsta, voi erați f… de mult! Veniți să vă întâlniți cu mine!”, a strigat individul pe filmarea realizată în Piața Unirii.
Acesta a mai proferat unele injurii, invitându-i pe cei doi rivali vizați să se întâlnească cu el, pentru a-și regla conturile.
Ştefan Andrei Boncu s-a mutat în zona Sălii Polivalente
În cea de-a doua filmare, realizată probabil în aceeași noapte, individul este cu aceeași sabie în mână, dar în zona Sălii Polivalente.
„Vandam și Jean, p… pe voi, mi-ați dat întâlnire în față la Sala Sporturilor! Am venit aici, b… de zdrențe! Veniți, mă, să ne batem! Să vadă toată România și toată țara care e valoarea voastră! Vă faceți reclamă pe Facebook în lipsa noastră, când nu suntem noi!”, a strigat individul, agitând prin aer aceeași sabie.
În urma acestor postări, oamenii legii s-au sesizat cu privire la comiterea unor infracțiuni. Ștefan Andrei Boncu (44 de ani) a fost dus la audieri de către polițiști. Conform informațiilor deținute, Ștefan Boncu este un apropiat al clanului Corduneanu. Anchetatorii au susținut că, în trecut, individul a mai avut probleme, atât cu privire la legislația rutieră, cât și cu diverse scandaluri.
Pe de altă parte, Jean Mărăraș și Constantin Vandam fac parte din clanul condus de Cosmos Tănase. Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare cu acest „pui de interlop” care s-a dat în spectacol în centrul orașului Iași.