Un profesor român trece prin clipe horror după ce a fost închis în China pentru o fraudă de 80 de dolari. Autorităţile române l-au uitat
Un profesor din Cluj trece prin clipe cumplite după ce, de aproximativ 7 ani este închis în închisorile din China. Marius Balo, profesor stabilit în ţara asiatica face un apel la autorităţile romane care l-au uitat.
Clujeanul s-a stabili în China în 2010 după ce se angajaze în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing. Acesta era angajat ca profesor la o universitate prestigioasă din oraşul mai sus amintit. Totul mergea absolut perfect în viaţa profesională, dar acest lucru urma să capete o întorsătură groaznică.
A fost arestat de autorităţile din China pentru o fraudă de 80 de dolari
Viaţa bună pe care acesta o ducea urma să se sfârşească pe data de 28 martie 2014 atunci când autorităţile locale din Beijing l-a arestat pe Marius Balo . Reputatul profesor era acuzat de infracţiuni de frauda contractuală, iar prejudiciul era de 80 de dolari. Concret, în termeni civili, profesorul primise din partea unui chinez, fără să ştie că acesta este infractor, suma totală de 80 de dolari.
Autorităţile l-au ţinut, până la condamnarea definitivă, doi ani în închisoare. Potrivit mărturiilor cumplite făcute de român, în aceşti doi ani profesorul a trecut prin clipe horror. Ulterior, Marius Balo a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 13.600 de euro, bani pe care i-a obţinut după ce unchiul său a vândut un apartament în Cluj. Într-o declaraţie, Balo afirma faptul că de două ori pe lună era scos din cuşcă şi pus în alta
De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă şi dus în alta, legat fedeleş“, a spus românul.
Curtea de Apel Cluj a recunoscut condamnarea din China, şi atât
În luna octombrie a anului 2019, Curtea de Apel Cluj a recunoscut faptul ca Marius Balo a fost condamnat de instanţele din China. Ca penibilitatea instanţelor din România să fie mai evidentă, autorităţile din China şi-au exprimat intenţia de a-l trimite pe român să-şi execute pedeapsa la Cluj. Concret, Marius Balo poate fi trimis în România în orice moment, cu condiţia ca instanţele noastre să dorească acest lucru, iar autorităţile din România să dorească să salveze un cetăţean român care face închisoare în condiţii inumane.
Totuşi, Balo a fost uitat, iar în disperare de cauză acesta face un apel către autorităţi să vină să îl ia din China.
Lui Marius Balo i s-a permis să poată vorbi cu singura rudă aflată în viaţă, respectiv cu unchiul său. În intervenţia telefonică pe care oricum o are foarte rar, Marius a transmis un mesaj către autorităţile romane. Acesta a apelat şi la mila ofiţerilor care ar trebui să meargă după el în China. Redam, integral, rugămintea pe care Marius Balo o are către autorităţile din România, aceleași autorități care au jurat să apere interesele tuturor cetăţenilor români:
„Domnilor ofiţeri, sunt perfect conştient că nu am niciun drept să vă cer să faceţi acest sacrificiu pentru mine. Cu toate că au trecut aproape 7 ani de când aştept şi visez să ajung în sfârşit acasă. Aceasta este până la urmă crucea mea, responsabilitatea mea. (…) Întrebarea însă care îmi răvăşeşte sufletul este cum de îmi permit să vă cer eu aşa ceva? Cu ce inimă îi rog eu pe 2 necunoscuţi, pe 2 oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, să aibă milă de mine. Când eu mai înainte de cele mai multe ori nu am fost în stare să am milă nici de cei apropiaţi mie, atunci când au avut nevoie de ajutorul şi de sprijinul meu. (…) Acum însă iată că poziţiile s-au inversat şi eu sunt cel care are nevoie de milă. Astea sunt legile lui Dumnezeu. Nu ştiu ce să spun, decât că de-aproape 7 ani aici, am ajuns să înţeleg că există 2 tipuri de suferinţe în lumea asta: suferinţă care doare şi suferinţă care schimbă”, a spus Marius Balo.