Un preot din Iași se îngrijește ca, de 7 ani, cei mai necăjiți vârstnici din parohia sa să aibă cu ce se încălzi! Pr. Nicolae Crăciun: „Când mergeam, în post, să-i împărtășesc, am văzut bătrâni care tremurau de frig în casă”

de: Codruța ȘOROAGĂ
02:00, 23 nov. 2024

Toți enoriașii și-ar dori să aibă un preot cum este Nicolae Crăciun, parohul Bisericii „Sfânta Împărăteasă Pulheria” Pârcovaci, Iași. Preotul se îngrijește ca, de 7 ani, cei mai necăjiți vârstnici din parohia sa să aibă cu ce se încălzi

Un preot din Iași a gândit un program pentru a-i ajuta pe cei mai necăjiți vârstnici din parohie

În timpul vizitelor pastorale, în care îi spovedea și împărtășea pe bătrânii din parohie, pr. Nicolae Crăciun a observat că unii tremurau de frig, fie pentru că nu aveau bani pentru a-și cumpăra lemne, fie că nu reușeau să le pregătească pentru foc. Dorind să le vină în ajutor, în urmă cu 7 ani, pr. Nicolae Crăciun a inițiat un program intitulat „Încălzește și tu o casă”.

„M-am gândit la programul acesta acum câțiva ani, pentru că am văzut mulți bătrâni care tremurau de frig când mergeam la ei acasă, să-i spovedesc și să-i împărtășesc în Postul Nașterii Domnului. Ei tremurau de frig în casă. Îi întrebam dacă nimeni nu se îngrijește de ei și îmi ziceau: «Păi, copiii sunt plecați, vecinii nu te ajută, noi nu putem să tăiem lemne, că suntem bătrâni», iar așa am luat inițiativa asta. Puteți vedea pe pagina de Facebook a parohiei că e un program mai vechi. Anul acesta am postat mai multe poze, că am zis că poate așa oamenii o să-și dorească să le vină în ajutor, să mai doneze. Noi, singuri, nu-i putem ajuta pe toți, pentru că avem și lucrări la biserică. Se pot face donații și în contul bancar. O doamnă din Cipru a trimis banii direct unei firme care comercializează lemne și le-a trimis unei bătrâne de la noi din parohie”, a declarat părintele Nicolae Crăciun.

Pr. Nicolae Crăciun: „E al șaptelea an în care facem lucrul ăsta”

În acest an, prin intermediul programului „Încălzește și tu o casă”, 7 familii din parohia Pârcovaci au primit lemne de foc. Părintele Nicolae Crăciun a mărturisit că și-ar dori să poată ajuta măcar 10 bătrâni nevoiași.

„Vrem să ajutăm vârstnicii sărmani de la noi din parohie. Deocamdată, am început cu cantități mai mici de lemne, nu mașini. E al șaptelea an în care facem lucrul ăsta și câți bani reușim să strângem, de atâția cumpărăm lemne. În mod evident, ne propunem să-i ajutăm pe cei mai necăjiți. Asupra bătrânilor vrem să ne îndreptăm atenția, mai ales că anul acesta este dedicat, de către Patriarhia Română, persoanelor vârstnice și bolnave, iar atunci ei sunt prioritizați, dar, dacă vom avea și familii cu mulți copii, ne vom îndrepta atenția și asupra lor. Deocamdată, am cam terminat banii strânși. Am trimis lemne la vreo 6-7 familii, noi am dori să mai trimitem și altora, să avem măcar 10 familii pe care să le ajutăm, dar așteptăm. Spre exemplu, joi, la slujbă, am strâns 200 de lei, cu suma asta nu putem să cumpărăm decât câteva surcele. Oamenii vin la biserică și donează. Eu vorbesc apoi cu cel care vinde lemnele, îl trimit la familia care trebuie să fie ajutată, le duce și le sparge lemnele. Așa se desfășoară lucrurile”, a explicat preotul paroh.

Persoanele care doresc să-l sprijine pe părintele Nicolae Crăciun să ajute cât mai mulți vârstnici necăjiți din parohia sa pot dona orice sumă de bani, fie direct la biserica „Sfânta Împărăteasă Pulheria” Pârcovaci, fie în contul bancar:

Cont: RO 79 BTRL02401205E08608xx. Banca Transilvania. Parohia „Sf. Împ. Pulheria” Pârcovaci. CUI: 14632449.