Un polițist a fost lovit de o mașină în timp ce se afla în misiune, pe o stradă din Botoșani

de: BZI.ro
19:20, 30 mart. 2024

Un poliţist în vârstă de 24 de ani a fost lovit de un autoturism care a încercat să facă o depășire nepermisă.

Conform poliţiştilor din Botoșani, incidentul a avut loc în ieri seară, 29 martie a.c,  în oraşul Flămânzi, acolo unde agentul de 24 de ani executa activități specifice de circulație rutieră.

„În momentul în care a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, acesta a redus viteza pentru a opri, iar din spate, pe același sens de deplasare, s-a angajat în depășire un alt auto, care l-a acroșat pe polițist, care purta uniformă, cu elemente reflectorizante, specifică Poliției rutiere”, transmite IPJ Botoşani.

Poliţistul lovit a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.