Un pensionar cu un venit de 400 de lei pe lună, cu lacrimi în ochi: ”Măriţi pensia sau daţi-mi piciorul înapoi ca să mă pot descurca” – FOTO, VIDEO

de: cristian.george
08:00, 21 oct. 2022

Pensiile unor români sunt la un nivel care nu permite nici măcar strictul necesar. Este și cazul unui pensionar care a rămas fără picior și care îi cere ministrului să-i mărească venitul, sau măcar să îi pună un picior pentru că se va descurca. Bătrânul spune cu lacrimi în ochi că mai are doar 30 de lei, din cei 395 de lei, până la următoarea pensii.

Asta în timp ce zeci, sute de mii de români încasează pensii speciale de zeci de mii de lei. Statul pare să nu îi pese de faptul că alții mănâncă doar mămăligă și ceapă, iar în zilele bune, pâine.

Pensionar cu venit de 400 de lei: Măriți pensia sau dați-mi piciorul înapoi

Venit tocmai din Bacău, pensionarul povestește cu lacrimi în ochi cum încasează doar 395 de lei în fiecare lună și îl roagă pe ministru să îi mărească pensia sau să-i pună piciorul la loc pentru că s-ar putea descurca dacă nu ar sta în scaunul cu rotile. Domnul Radu a fost miner toată viața sa până când, din cauza unor probleme medicale, a rămas fără picior. Pensia după ani buni de muncă este de 395 de lei, insuficient pentru ”pretențiile” bătrânului, cum ar fi mâncare sau medicamente. Acesta susține că nu poate să-și asigure nici minimul necesar, iar din puținul lui și-a cumpărat un bilet de tren pentru a veni la București să protesteze. Acesta a arătat că, până la următoarea pensie, mai are doar 30 de lei, bani de cheltuit.

Acesta a ajuns la limita suportabilului povestind că în toată casa arde doar un bec, iar factura la energie a ajuns la 320 de lei, aproape cât pensia.

„Este greu! Acasă arde doar un bec şi a venit factura 320 de lei. Să îmi mărească pensia sau să îmi dea piciorul înapoi ca să mă pot descurca. Este foarte greu. Mai am doar 30 de lei până la sfârşitul lunii”, a spus, în lacrimi, pensionarul.

În schimb vedem faptul că parlamentarii îşi votează măriri de venituri, guvernanții adoptă ordonanțe favorabile, iar responsabilii cu ținerea în frâu a speculei, par să fie prezenți la muncă doar în ziua de salariu.

Votați legi pentru voi, pentru că noi, prostimea, putem suporta totul

Sunt mii de pensionari care se află în aceeași situație ca domnul Radu. Au muncit toată viața, iar la bătrânețe, statul își bate joc de ei. Medicamente, mâncare, facturi, sunt trei cuvinte pe care bătrânii noștrii, atunci când le aud, tremură din toate încheieturile. În schimb, politicienii noștri votează legi pentru ei pentru că, nu-i așa, prostimea poate suporta totul.

Recent, parlamentarii au votat prelungirea mandatelor președintelui și vicepreședintelui ANRE pentru incă 6 luni. Asta în condiţiile în care instituția nu face mai nimic pentru protejarea consumatorilor casnici de prețurile care au atins cote alarmante. Desigur, președintele ANRE va mai încasa 12.000 de euro pe lună pentru o perioadă de 6 luni pentru a nu face nimic și pentru a pleca în vacanță de lux în Dominicana fix în perioada în care românii erau inghenunchiați de băieții deștepți din energie. La nivel de alimentație, lucrurile stau la fel de prost ca în energie. Deși reprezentanții supermarketurilor recunosc că există o speculă în piață, nimeni nu face nimic! Revenind la pensionarul nostru care încasează o pensie de 400 de lei, putem spune doar că nu vă vom ierta niciodată!