Un pădurar din Iași, încătușat în trafic! A urcat la volanul unui bolid Range Rover și a crezut că este intangibil! Acesta susține că este victima unor înscenări
Un pădurar din județul Iași a ajuns să fie încătușat în trafic. În urma incidentului, pădurarul a fost și condamnat recent de magistrații din cadrul Judecătoriei Răducăneni la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a șofa i-a fost suspendată
Un pădurar din Iași a fost încătușat în traficul din județ. După incident, pădurarul a fost și condamnat recent de magistrații din cadrul Judecătoriei Răducăneni la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, conducere sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a șofa i-a fost suspendată.
„Instanța îi impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Consiliului Local al Comunei Prisăcani sau al Consiliului Local al Comunei Răducăneni, din județul Iași”, au afirmat judecătorii ieșeni.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.
Pădurar din Iași, încătușat în traficul din județ
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul pădurarului a început pe 18 decembrie 2020. Procurorii l-au trimis în judecată pe pădurarul de la Ocolul Silvic Răducăneni sub acuzațiile amintite. În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.
Conform anchetatorilor, în seara zilei de 16 septembrie 2018, în jurul orei 17:50, pădurarul a condus autoturismul marca Volkswagen, având suspendată exercitarea dreptului de a șofa, precum şi o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
„În noaptea de 8 februarie 2018, ora 23:10, în timp ce conducea pe drumul public din localitatea Moreni autoturismul Land Rover, sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea determinării alcoolemiei”, au mai spus oamenii legii.
Pădurarul a susținut că ar fi fost victima unor înscenări
În ciuda faptului că agenții din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – SPF Țuțora au susținut că pădurarul a fost prins la volan mirosind a alcool, acesta din urmă a afirmat că, de fapt, ar fi fost victima unor înscenări și, respectiv, a unui act de răzbunare. Ieșeanul a susținut că acuzația a fost formulată în mod abuziv de poliţiştii din cadrul SPF Ţuţora şi reprezintă o acţiune de răzbunare din partea agentului-şef de poliţie pentru faptul că ar fi refuzat în toamna anului 2017 să-i dea, fără bani, o maşină de lemne, aspecte care nu rezultă totuși din niciun mijloc de probă. De asemenea, el a susținut că ar fi fost agresat fizic şi verbal de agenţii de poliţie pentru a-l duce la Serviciul Rutier şi apoi la prelevarea de probe biologice la spital, motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi represiune nedreaptă.
Însă judecătorii au considerat că aceste aspecte sunt neîntemeiate, nefiind susținute de vreun mijloc probator.
„Pe toată durata procesului, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarație în cauză”, au spus magistrații.
Acum, pădurarul din județul Iași, încătușat în trafic, a fost pedepsit de judecători.