Un pacient român în vârstă de 50 de ani a vandalizat mai multe săli de operaţie ale Spitalului San Bartolomeo din Sarzana, Italia

de: BZI.ro
16:40, 23 oct. 2022

Un român în vârstă de 50 de ani, pacient al Spitalului San Bartolomeo din Sarzana, Italia, a vandalizat patru săli de operaţie, în care a intrat, pe timp de noapte şi a descărcat unele dintre extinctoarele care se aflau în unitatea sanitară.

După incident, bărbatul a reuşit să fugă din spital, fiind prins de către poliţie. Nu se cunoaşte încă motivul gestului românului. Mai multe operaţii au fost amânate, pentru o curăţare temeinică a aparaturii afectate de actul de vandalism.

Un pacient român în vârstă de 50 de ani a vandalizat mai multe săli de operaţie

Potrivit jurnaliştilor de la ziarul La Nazione, românul în vârstă de 50 de ani s-a prezentat joi seară la spitalul San Bartolomeo, reclamând probleme cardiace. Medicii au decis să îl interneze pentru investigaţii suplimentare, însă pe timpul nopţii a ieşit pe fereastra unei băi, a ajuns în zona sălilor de operaţie, unde a descărcat extinctoarele aflate pe holul spitalului.

Nu se cunosc motivele pentru care a făcut acest lucru. Imediat după incident, românul a reuşit să fugă din spital, deşi alarmele s-au declanşat. El a fost găsit în zona centrală a localităţii, ascuns printre maşini, având asupra sa unul dintre extinctoare. Autorităţile italiene l-au dus la spitalul de psihiatrie Sant’Andrea din La Spezia.

Spitalul a fost nevoit să amâne operaţii

Pentru că praful din extinctoare a făcut ca echipamentele sanitare din cele patru săli de operaţie să fie inutilizabile temporar, spitalul a fost nevoit să amâne operaţii programate pentru ziua de vineri, fiind necesare curăţarea echipamentelor şi sterilizarea sălilor.

Astfel, au fost amânate pentru perioada de până la 29 octombrie, 12 operaţii oftalmologice. De asemenea, au fost întârziate patru operaţii de urologie şi tot patru intervenţii de chirurgie plastică.