Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la un geam din Spitalul Fundeni! Nu mai suporta gândul că avea cancer în stadiu terminal

de: cristian.george
10:00, 28 sept. 2021

Momente terifiante la Spitalul Fundeni unde un pacient în vârsta de 67 de ani s-a aruncat de la geamul unității medicale. Acesta suferea de cancer în stadiu terminal şi nu mai suporta gândul că era grav bolnav.

Poliţiştii au preluat cazul şi gestionează întreaga anchetă care va stabili modalitatea în care s-a produs tragedia din cursul nopţii trecute.

Un pacient cu cancer în stadiu terminal a murit după ce s-a aruncat de la un geam din Spitalul Fundeni

Momente terifiante în cursul nopţii de luni spre marţi în Spitalul Fundeni unde un bărbat în vârsta de 67 de ani bolnav de cancer în stadiu terminal a murit după ce s-a aruncat de la un geam. Înainte de a se arunca, bărbatul a început să ţipe şi să îşi spună gestul. A fost auzit de o asistentă care nu a mai putut face nimic pentru a împiedica gestul bărbatului. După ce a sărit de la geam, bărbatul a intrat în stop cardiorespirator.

Totul s-a întâmplat azi-noapte în jurul orei 00.45. Pacientul era internat pe secția de Gastroenterologie, de mai multe zile, diagnosticat cu o formă gravă de cancer, în stadiu terminal. Cazul a fost preluat de secția omoruri în vederea stabilirii cauzelor care au dus la gestul acestuia.

Sunt mai multe cazuri de pacienţi care s-au aruncat din spitalele din România

În ultimul an au fost înregistrate tot mai multe cazuri de persoane care, din diverse motive, au recurs la acest extrem. De exemplu, pe data de 2 iunie 2021, un bărbat care era internat la Spitalul Județean din Vaslui s-a aruncat de la etaj. Acesta a decedat pe loc, medicii ajungând la faţa locului şi constantând decesul. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Serviciului de Ambulanță Judeţean Vaslui (SAJ) Vaslui care au ajuns la aceeaşi concluzie.

Pe de altă parte, în Iași, pe 19 septembrie 2020, un pacient care era diagnosticat cu COVID-19 a sărit de la un geam de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Pacientul, cu numele de familie Anton, era internat în secția de Terapie Intensivă la Neurochirurgie și s-a aruncat de pe geamul acestei secții. Potrivit managerului spitalului, dr. Lucian Eva, cadrele medicale din secție au încercat să-l oprească, fără succes însă.

Un alt caz asemănător s-a produs in februarie 2021 in judetul Constanta unde, tot un bolnav de cancer si suspect de COVID-19 a recurs la acest gest reprobabil. Bărbatul nu a mai suportat gândul că ar fi infectat cu COVID-19 si s-a sinucis arucandu-se de la etajul 5 a unitătii medicale. Bărbatul fusese operat pentru boala cronică de care suferea iar intervenţia fusese una reuşită

Ce s-a întâmplat cu bolnavii de cancer din România în timpul pandemiei de COVID-19

Psihologii consideră faptul că astfel de cazuri sunt mai dese de la începutul pandemiei pentru că există mai multă presiuni psihologică pe oameni.

O statistică îngrijorătoare a fost făcută publică de către reporterii bzi.ro. Vorbim despre faptul că în timpul pandemiei de COVID-19, cei mai mulţi bolnavi care au avut de suferit au fost cei diagnosticaţi cu cancer. De exemplu, conform Cezar Irimia, președintele Asociației Bolnavilor de Cancer din România, de la începutul declanşării pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României, s-a înregistrat o mortalitate de 3 ori mai mare decât anul precedent (2019 comparativ cu 2020).