Un nou scandal pe spitalul mobil de la Lețcani! Paturile nefolosite au fost mutate la fosta firmă Avicola? – FOTO
Spitalul mobil de la Lețcani s-a aflat în mijlocul unui nou scandal politic. Consilierii județeni PSD au devenit avocații celor de la Asociația Euronest, proprietarul unității medicale care a rămas cu ușile închise. Șefii județului cer ca Euronest să-și asume în scris redeschiderea spitalului. Între timp, mai multe paturi din cele nefolosite de la Lețcani au fost mutate. Conducerea Euronest neagă acest lucru
Un nou scandal pe tema spitalului mobil pentru bolnavii de COVID-19 de la Lețcani. Conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest a ajuns să se folosească de consilierii județeni PSD pentru a cere redeschiderea unității medicale. Deși situația de la spitalul mobil nu este nici acum clară, cei de la Euronest susțin că totul este în regulă. Instalațiile electrice și cele termice nu au fost verificate nici după trei luni de la închiderea unității medicale. La ultima întâlnire a factorilor de decizie de la nivel județean, conducerea Euronest a susținut că își asumă răspunderea pentru redeschiderea spitalului. Astfel, reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” au solicitat la rândul lor ca acest lucru să fie trecut în documente, iar Euronest să-și asume totul în scris pentru a nu mai fi probleme.
Scandal în plenul CJ Iași pe spitalul mobil
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a arătat că Alina Popa, directorul Euronest, nu a discutat niciodată cu cei de la Spitalul de Boli Infecțioase despre unitatea mobilă de la Lețcani. Șeful CJ s-a contrat cu Mircea Manolache, consilier PSD, portavocea lui Maricel Popa, fostul șef al județului.
„Interesul nostru este să deschidem acel spital, cu speranța să nu mai fim nevoiți să internăm pacienți acolo. Sunt multe carențe în spitalul mobil de la Lețcani. Ați fi înțeles că poate un vehicul de taximetrie din India nu se potrivește pe străzile Iașului. Nu aș vrea să mai avem polemici pe subiectul de la Lețcani. Euronest, prin Alina Popa, a fost de multe ori la spital. Problema administrativă e că ea a fost cu probleme personale acolo. Nu a fost niciodată să discute cu managerul Florin Roșu cu hârtiile pe masă. Nu au discutat despre deficiențe. Ea a spus mereu că s-au transmis, dar echipa de la Boli Infecțioase nu le-a primit niciodată”, a susținut Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
S-au mutat paturi de la spitalul din Lețcani?
Ieri, în curtea fostei societății Avicola de la Lețcani au apărut mai multe paturi medicale care seamănă cu cele de la spitalul mobil. Din cele 256 de paturi achiziționate de la firma SDI Global, au fost folosite doar 118, pentru care s-a primit aviz de la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Restul de paturi au rămas în depozitul de la Parcul Transagropolis. Cu toate acestea, câteva dintre aceste paturi au ajuns, se pare, în curtea Avicola. Cu toate acestea, Alina Popa a negat acest lucru.
„Nu știu nimic de acest lucru”, a susținut Alina Popa, directorul ADI Euronest.
Pe de altă parte, Costel Alexe a menționat că Euronest trebuie să-și asume răspunderea tehnică pentru ca spitalul să poată fi redeschis .
„Propietarul trebuie să-și asume sub semnătură că unitatea corespunde din punct de vedere tehnic. Iar DSP să-și asume că acesta corespunde din punct de vedere medical. Euronest a încercat să facă acel proiect al instalației electrice. Nici acum nu au ajuns în stadiul în care să-l poată face. Cine răspunde dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva acolo?”, a mai spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.