Un nou preşedinte la consiliul de administraţie de la Aeroportul Iași – Exclusiv – UPDATE
UPDATE: „Prioritatea noastră este legată de stabilizare şi consolidare a aeroportului. Din punct de vedere financiar încercam să stabilizăm situaţia pentru a nu ajunge în zona de pierdere. Astfel putem ajungem pe profit anul viitor. Pe partea de dezvoltare încercam să utilizăm fondurile europene şi să putem aborda dezvoltările pe termen scurt din prevederile stipulate.
Proiectul de extindere platforma şi cale de rulare este în derulare, iar ce ar mai fi necesar cât de curând ar fi extinderea capacităţilor din terminalul de pasageri. Proiectul este încă din 2018 însă fosta conducere nu a considerat necesar acest lucru, aeroportul pierzând astfel 3 ani.”, a declarat Alexandru Anghel.
În urma unei şedinţe care a avut loc în această seară la consiliul de administrație al Aeroportului Internaţional Iași a fost nominalizat un nou preşedinte la structura de la aerogara. În locul lui Mitica Rebegea a fost nominalizat Alexandru Anghel, membru al CA şi fost director al aerogării. În preazent Alexandru Anghel este responsabil cu dezvoltarea aeroportului de la Braşov şi este preşedinte al Autorității Aeronautice Civile din România.
Articol în curs de actualizare
S-a decis modernizarea Aeroportului Iași. Plan de 180 de milioane de euro în următorii 3 ani. Iată schița integrală a proiectului de dezvoltare
Aeroportul Iași se va schimba radical în următorii 3 ani. Până la finalul lui 2023, aerogara se va dezvolta complet pe partea de Est, proiectul fiind estimat la 180 de milioane de euro. Masterplanul de modernizare cuprinde un nou terminal de pasageri, un terminal cargo, dar și extinderea actualei piste până la 3.000 de metri. Pe viitor se va ajunge chiar la o nouă pistă la Aeroportul Iași. Jumătate din suma avansată ar urma să fie obținută prin fonduri europene, iar restul prin fonduri proprii și împrumuturi bancare
Un nou terminal de pasageri de 45.000 de metri pătrați și un spațiu pentru avioane de marfă de 10.000 de metri pătrați vor fi incluse în noul proiect de modernizare de la Aeroportul Iași. Firma Consitrans SRL a realizat masterplanul de dezvoltare de la R.A. Aeroportul Iași, proiect care va fi supus aprobării la finalul acestei săptămâni în ședința Consiliului de Administrație. Ulterior, masterplanul va fi discutat de plenul Consiliului Județean Iași pentru a putea fi depusă cererea de finanțare europeană.
Cum arată masterplanul de modernizare de la Aeroportul Iași? Zona de Est a fost preferată pentru dezvoltarea regiei
Proiectul de modernizare pe zona de Est trebuie să fie gata până în 31 decembrie 2023. Suma totală luată în calcul pentru dezvoltarea aerogării pe zona de Est este de 180 de milioane de euro (864 milioane lei fără TVA). Conform documentelor, pentru a putea fi demarat proiectul, Aeroportul trebuie să vină cu 50 la sută din sumă, iar restul să fie finanțat cu fonduri europene. Aerogara ieșeană ar urma să se împrumute de la Banca Europeană de Investiții (BEI) în paralel cu finanțarea europeană pentru a putea da drumul la proiectul de modernizare.
În calcul au fost luate două variante, zona de Est și zona de Vest (actualul amplasament de la Aeroportul Iași). Proiectantul a luat în calcul ambele variante, decizia finală fiind cea pentru zona de Est. Amplasamentul de lângă comuna Holboca este optim pentru dezvoltarea aerogării, chiar dacă suma investită este ceva mai mare.
Terminal de pasageri nou la Aeroportul Iași. Lista completă a proiectului de la aerogară
Conform documentației, zona de Est va cuprinde extinderea platformei de parcare a avioanelor cu încă 10 poziții, ceea ce face ca zona să cuprindă 34 de spații. De asemenea, a fost luată în calcul și extinderea actualei piste cu câte 300 de metri la fiecare capăt, lungimea totală fiind astfel de 3.000 de metri. În plus, se urmărește și echiparea pistei cu echipamente de navigație de tip ILS. Pe alți 157.000 de metri pătrați se va trece la extinderea zonelor tehnice și comerciale. În proiect au fost trecute hoteluri, spații comerciale, restaurante sau spații de parcare.
Prin zona de Est s-ar trece și la dezvoltarea unor legături feroviare și rutiere noi, dar și un terminal cargo de 4.000 de metri pătrați într-o primă etapă. Varianta cuprinde un terminal de pasageri de 45.000 de metri pătrați, unde pot fi procesați peste 2 milioane de pasageri anual. În calcul au intrat 2.500 de pasageri pe oră, iar la nivel de parcare ar fi 380 de locuri.
Click aici pentru a afla mai multe detalii