Un nou comandant la Garnizoana militara din Copou. A fost instalat chiar astazi – FOTO, LIVE VIDEO
Incepand de astazi, Brigada 15 Mecanizata "Podu Inalt" va avea un nou comandant la timona. Astfel, astazi, la Palatul Ostirii din Copou va avea loc ceremonia de predare-primire a comenzii Brigazii militare. Vor lua cuvantul, in aceasta ordine, IPS Teofan, prefectul Marian Serbescu, seful CJ Iasi Maricel Popa, viceprimarul Gabriel Harabagiu, comandantul D4 Infanterie "Gemina" – general de brigada Nicolae Tonu, comandantul Brigazii 15 Mecanizate – colonel Remus Hadrian Bondor si generalul de brigada Dragos Dumitru Iacob.
Colonelul Remus-Hadrian Bondor va prelua comanda si Drapelul de lupta ale marii unitati de la generalul de brigada Dragos-Dumitru Iacob. Generalul Iacob a fost recent promovat în cadrul Statului Major al Apararii, astfel incat comanda Brigazii 15 Mecanizate va fi predata colonelului Bondor. La eveniment vor fi prezenti loctiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie "Gemina", general de brigada Nicolae Tonu, reprezentanti ai administratiei publice locale, sefii institutiilor iesene din cadrul sistemului national de aparare.
Noul sef al Garnizoanei militare din Copou a îndeplinit de-a lungul carierei numeroase functii, printre care cea de sef de stat major la Batalionul 1 Rachete Antiaeriene din Regimentul 50 Rachete Antiaeriene, comandant al Batalionului 385 Artilerie al Brigazii 61 Vânatori de Munte din Divizia 4 Infanterie, sef Birou planificare activitati si instructie de comandament în Comandamentul Diviziei 4 Infanterie din Cluj-Napoca, fiind promovat ulterior în functia de sef Sectie instructie si sef al Instructiei la acelasi comandament.
Din septembrie 2017 pâna în ianuarie 2018 a fost împuternicit sef de stat major al Diviziei 2 Infanterie din Buzau. A fost direct implicat în planificarea, coordonarea si evaluarea operationalizarii unitatilor si subunitatilor din divizie puse la dispozitia NATO, precum si a celor nominalizate sa participe la misiuni si operatii în afara teritoriului statului român.
Noul comandant a fost decorat cu mai multe distinctii militare, printre care se numara Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia Virtutea Militara clasa a III-a, Emblema de Onoare a Fortelor Terestre, Emblema de Merit "În Serviciul Armatei României" clasa a III-a, Semnul Onorific "În Serviciul Patriei" pentru 15, 20 si 25 de ani de activitate.
Citeste si : Sarbatoare in Garnizoana Iasi. 140 ani de la infiintarea unitatii din Copou