Un model de videochat din Iași și-a petrecut noaptea în arest după ce a șantajat un francez cu imagini indecente. Mascații au intrat peste Iulia Georgiana Ciuraru în casă – FOTO

de: evelina.chitoroaga
04:00, 28 mai 2020

Iulia Georgiana Ciuraru, un model de videochat din Iași, și-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) după ce mascații au intrat peste ea în casă. A șantajat cu imagini indecente un cetățean francez și a obținut bani din asta. Tânăra ar fi salvat fotografii cu bărbatul în ipostaze indecente și i-ar fi spus că le va face publice dacă nu îi oferă suma cerută

Iulia Georgiana Ciuraru, un model de videochat din Iași, s-a trezit cu mascații pe cap, marți, 26 mai, pentru că a vrut să facă bani nu doar prin expunerea în fața camerei de filmat. Odată ce a intrat în discuții cu un cetățean francez, a salvat fotografii în ipostaze indecente cu acesta, iar mai apoi a început să-l șantajeze. Tânăra i-ar fi cerut diverse sume de bani timp de aproape șapte luni. La un moment dat, bărbatul a cerut ajutorul polițiștilor. Ulterior, oamenii legii au început o anchetă, iar polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) au făcut verificări.

„Tânăra făcea videochat, iar la un moment dat a intrat în contact cu cetățeanul francez. După mai multe discuții a ajuns să îl șantajeze spunându-i că dacă nu va primi bani, va trimite imaginile compromițătoare familiei sale”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.

Marți-dimineața, mascații din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) au intrat peste tânăra care făcea videochat

Polițiștii ieșeni au efectuat două percheziții domiciliare în cadrul dosarului penal de șantaj, iar Iulia Georgiana Ciuraru a fost reținută pentru 24 de ore.

„La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași și Serviciului de Acțiuni Speciale Iași, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au desfășurat două percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada iulie 2019 – februarie 2020, o tânără, de 26 de ani, din municipiul Iași, prin intermediul rețelelor de socializare și telefonic, ar fi amenințat un bărbat cu divulgarea unor fotografii și înregistrări intime ale acestuia, către membrii familiei și alte persoane apropiate, solicitându-i în mai multe rânduri, în mod injust, diferite sume de bani, primind de la acesta 425 de euro.

În urma percheziției, tânăra de 26 de ani a fost condusă la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 26 mai, aceasta a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore. Tânăra a fost prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecatoria Iași și a fost plasată sub control judiciar, iar cercetarile continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Modelul de videochat a scăpat de arest deocamdată, însă, dacă va fi găsită vinovată, riscă să stea ani grei în spatele gratiilor. Pățania francezului ar trebui să ridice mai multe semne de întrebare celor care aleg să intre pe site-uri de videochat.

Caz similar petrecut tot la Iași. Protagoniste au fost două studente de la Universitatea de Medicină și Farmacie

La începutul acestui an a izbucnit un scandal bazat tot pe șantaj prin videochat. Scandalul a pornit între două studente la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa” Iași. Procurorii ieșeni au dispus trimiterea în judecată a Dianei Atănăsoae (fosta Butnariu), pentru șantaj și participație improprie la fals intelectual în formă continuată. Diana Atănăsoae (fosta Butnariu), studentă la UMF, a ajuns în fața judecătorilor ieșeni, în urma organizării unui flagrant. Povestea a început pe 24 ianuarie 2014.

Potrivit procurorilor, în ziua respectivă, o alta tânără, I.R., tot studentă la UMF „Gr. T. Popa”, din Iași, a mers la Secția II de Poliție, pentru a depune o plângere. Victima le-a spus anchetatorilor că a fost contactată pe rețeaua de socializare Facebook, dar și pe telefon, cu un număr ascuns, de o persoană care i-a cerut 1.000 de lei, pentru a nu da publicității un filmuleț cu activitatea de videochat a tinerei I.R. Oamenii legii au aflat că, în urmă cu câțiva ani, cele două tinere au fost colege la un liceu de elită din municipiul Iași.

În octombrie 2013, Diana Atănăsoae s-a întâlnit cu câteva prietene în oraș, cărora li s-a plâns ca nu are bani. Acestea din urmă i-au spus că ele fac videochat și că sunt independente financiar. Astfel, tânăra s-a gândit că nu ar fi rău să încerce și ea activitatea de videochat. Ea le-a povestit anchetatorilor că a mers la un apartament dintr-un imobil aflat în apropierea Penitenciarului Iași, unde a cunoscut un bărbat. Acolo, timp de trei zile, tânăra a practicat activitatea de videochat. După aceea, ea a continuat activitatea de acasă.