Un milion de euro pentru piețe, oboare și terenuri de sport, în județul Iași! Lista localităților care au prins finanțare
Noi piețe vor apărea în județul Iași. Consiliul Județean Iași va aloca aproape 1 milion de euro pentru înființarea unor astfel de piețe în unele localități. Proiectul prevede două componente, în calcul intrând și alte obiective de investiții
Mai multe piețe, oboare, târguri, dar și terenuri de sport din unele localități din județul Iași vor fi reabilitate cu banii de la Consiliul Județean (CJ). Investițiile intră în sesiunea 2022 din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Economică și Socială lași, pentru perioada 2021–2024. CJ Iași va finanța proiecte privind construirea, modernizarea și reabilitarea piețelor și târgurilor, dar și reabilitarea terenurilor de sport pentru copii și tineret. Vizate sunt 12 localități din județul Iași care au prins finanțare pe ambele proiecte. Și cei de la Primăria Iași ar trebui să investească în modernizarea piețelor din municipiu.
Noi piețe, în județul Iași. Investiții de circa 1 milion de euro
Componenta A are o valoare de 2,49 de milioane de lei, iar componenta B are o valoare de 2,34 de milioane de lei. Astfel, în orașul Podu Iloaiei va fi construit și amenajat un obor, investiție care se ridică la 500 de mii de lei. Amenajarea unei piețe agroalimentare în comuna Țibănești ar urma să fie finanțată tot cu 500 de mii de lei. La fel, cu 500 de mii de lei, va fi finanțată și construirea unei hale agroalimentare în localitatea Cârniceni, comuna Țigănași. O altă investiție de 500 de mii de lei constă în amenajarea unei piețe în comuna Mironeasa. La acest capitol intră și înființarea unei piețe agroalimentare în comuna Rediu, pentru care se vor aloca 498.095 de lei. Proiectul a fost anunțat de conducerea CJ Iași încă din primăvara acestui an.
Terenuri de sport, în mai multe localități din județul Iași
În ceea ce privește construcția unor terenuri de sport, în calcul intră 7 localități din județul Iași. Conform listei celor de la Consiliul Județean Iași, se vor aloca 350 de mii de lei pentru construirea unui teren de sport multifuncțional la școala din satul Deleni, comuna Deleni. De asemenea, se vor aloca alți 350 de mii de lei pentru modernizarea unui teren de sport pentru copii și tineret în comuna Sinești. În plus, CJ va mai acorda 350 de mii de lei și pentru amenajarea unui teren de sport în satul Orzeni, din comuna Holboca. Aceeași sumă va fi prinsă pentru construirea unui teren de sport pentru copii și tineret la școala Săveni, comuna Gropnița. O sumă similară va fi distribuită pentru construirea unui teren de sport în satul Șerbești, comuna Ciortești.
Reabilitarea terenului de sport de la Școala „Garabet Ibrăileanu” din orașul Târgu Frumos va costa 240.556 de lei, iar înființarea unui teren de sport pentru tineret și copii în comuna Victoria va costa 350 de mii de lei. Toate aceste sume vor fi avizate mai întâi de plenul Consiliului Județean Iași pentru a putea fi alocate.
Proiecte avizate de plenul CJ Iași
Reprezentanții CJ Iași au explicat și în ce vor consta investițiile din cele 12 localități din județ.
„Existența discrepanțelor economice, sociale și culturale, la nivel județean, dintre zonele rurale și zonele urbane, au generat decizia Consiliului Județean lași de a lansa Programul Județean de Dezvoltare Economică și Socială pentru perioada 2021–2024, în vederea susținerii dezvoltării economice și sociale a localităților de pe raza județului lași. Sursele de finanțare necesare acestui program sunt asigurate din bugetele anuale ale județului lași, prin Consiliul Județean lași, și din bugetele anuale ale UAT-urilor de pe raza județului care vor avea calitatea de asociat, aprobate prin hotărâri. Consiliul Județean lași susține finanțarea nerambursabilă de maximum 90 la sută din valoarea totală a proiectului, solicitantul urmând să contribuie, la rândul său, cu minimum 10 la sută din suma necesară implementării acestuia, în acest sens urmând a se încheia un contract de finanțare în vederea realizării obiectivelor de investiții eligibile”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În perioada următoare vor fi reabilitate și alte piețe din județul Iași.