Un meșter popular din Iași realizează păpuși unice din porumb: „Chiar și o coajă de nucă, dacă vreau să o decorez, eu îi găsesc întrebuințare” – FOTO
Meșterii populari sunt artizani talentați, păstrători ai tradițiilor și creatori ai unor opere de artă unice. Ana Grunzu se numără printre ei, iar cu pricepere și măiestrie dă viață materialelor brute
Ana Grunzu, în vârstă de 64 de ani, din Iași, este meșter popular de mai bine de 15 ani și realizează păpuși din porumb, împletituri din sfoară, pictură naivă, măști și mărțișoare tradiționale. Pasiunea pentru artele plastice a moștenit-o de la tatăl ei care a fost pictor de icoane.
Meșterii populari sunt adevărați artizani autentici
Meșterii au învățat tainele meseriei de la înaintași și au continuat să practice și să dezvolte aceste tradiții de-a lungul timpului. Ei sunt adevărați artizani autentici, având cunoștințe transmise din generație în generație, păstrându-se, astfel, secretele și tehnicile specifice.
Fiecare piesă creată de către Ana Grunzu poartă amprenta talentului și a pasiunii ei, iar fiecare detaliu este finisat cu atenție și rafinament. Ieșeanca mărturisește faptul că realizează produse unice din tot felul de materiale pe care le găsește la îndemână.
„Păpușile pe care le realizez din porumb sunt unice în zona Moldovei. Eu realizez meșteșuguri, în general, din toate materialele posibile. De exemplu, mai am pe acasă bucățele de pânză și pot spune că din cele mai banale obiecte pot realiza ceva, chiar și o coajă de nucă, dacă vreau să o decorez, eu îi găsesc întrebuințare.
În general, mă pasionează lucrurile mici, știu să fac foarte multe modele de mărțișoare, cele de altădată, cum erau ele înainte, din mătase. Chiar și anul trecut am avut expoziție de mărțișoare pe Bulevardul Ștefan cel Mare. Eu stau la bloc și este puțin mai greu cu materia primă pentru păpușile din porumb”, declară Ana Grunzu, meșter popular.
Ana Grunzu realizează păpuși din porumb care seamănă cu oamenii de la țară pe care îi vedea în copilărie
Ieșeanca face parte din Asociația Meșterilor Populari din Moldova din anul 2004 și cele mai interesante produse pe care le realizează sunt niște păpuși unice din porumb, unice în zona Moldovei, care seamănă cu oamenii de la țară pe care îi vedea în copilăria ei. Ana adaugă câte un accesoriu păpușilor, pentru a reprezenta cât mai bine acești oameni.
„Când vine toamna, eu fac rost de un sac sau doi de pănuși, după le spăl foarte bine și apoi îmi pun o cantitate într-un bol de plastic, acolo eu știu că am de lucru pe două zile și trebuie să lucrez repede pentru că sunt umede. Eu am încercat să fac acești oameni de la țară din porumb, exact cum îi vedeam eu când eram mică, cu cojoace cu piele de oaie, cu căciuli, iar eu le mai pun câte un accesoriu care să îi reprezinte cât mai bine, cum ar fi o furcă, produse din lână, trăistuțe și le adaptez după fiecare sărbătoare în parte.
Fac parte din Asociația Meșterilor Populari din Moldova din anul 2004 și pot spune că de mică am avut această pasiune pentru arte plastice, iar tatăl meu a fost pictor de icoane și cred că am moștenit acest dar de la tatăl meu”, adaugă Ana Grunzu, meșter popular.