Un medic ucrainean din oraşul Harkov, dovadă de eroism. A rămas cu pacienta în timpul unui dublu bombardament rusesc – VIDEO

de: Pruna Gabriela
23:29, 18 apr. 2022

Un medic ucrainean din oraşul Harkov a dat dovadă de un devotament incredibil faţă de o pacientă, alături de care a rămas când toţi din jurul său au fugit, în timpul unui dublu bombardament rusesc asupra acestei localităţi.

Jurnalistul Aleksandr Khrebet de la publicaţia ucraineană ZN.ua a postat un clip video pe Twitter care arată un moment în care medicii încercau să ajute o femeie rănită de un bombardament anterior. În clip se poate observa cum toți oamenii din jur, inclusiv soldaţii şi ceilalţi salvatori, au fugit la adăpost, dar un medic a rămas cu femeia rănită şi a ţinut-o în braţe, strigându-i „nu te ridica”.

Rusia foloseşte o tactică de teroare folosită şi de organizaţii teroriste precum Statul Islamic sau al-Qaida

Specialiştii militari au remarcat faptul că Rusia foloseşte o tactică de teroare folosită şi de organizaţii teroriste precum Statul Islamic sau al-Qaida. Aceasta constă în bombardarea unei zone în care se află civili, iar când pompierii şi medicii vin pentru a ajuta oamenii, exact aceeaşi zonă e bombardată din nou, pentru a-i ucide şi pe aceştia.

Acest lucru s-a întâmplat şi în acest caz, când ruşii au bombardat de două ori în decurs de câteva zeci de minute exact în aceeaşi zonă civilă.

Rusia a bombardat pe 17 aprilie centrul celui de-al doilea cel mai mare oraş din Ucraina, Harkiv (Harkov), în urma căruia au murit  cel puţin 5 oameni şi au fost răniți cel puţin 13.

Fiecare localitate importantă din Ucraina a fost atacată cu bombe şi rachete

Armata Kremlinului bombardează frecvent zone rezidenţiale, pentru a teroriza populaţia ucraineană. Fiecare localitate importantă din Ucraina a fost atacată cu bombe şi rachete, iar victimele civile sunt de rândul miilor de persoane.

Harkov este foarte important, atât datorită mărimii cât şi datorită poziţiei sale strategice, în Estul Ucrainei, zona pe care Rusia încearcă acum să o cucerească cu prioritate.

Ruşii au încercat să ocupe localitatea la începutul războiului, dar au eşuat din cauza rezistenţei ucrainenilor. Între timp, ei şi-au schimbat tactica şi au ocolit oraşul, încercând să coboare spre sud pentru a ocupa importanta zonă Donbas.

Ruşii se pregătesc de o ofensivă concentrată pe Donbas

Între timp, războiul a intrat într-o fază de echilibru după înfrângerea rusă din nordul Ucrainei. Acum ruşii se pregătesc de o ofensivă concentrată pe Donbas, dar nu au reuşit încă să-şi aducă suficiente forţe din nord pentru a avea o masă critică.

Ucrainenii se pregătesc şi ei de ofensive, vorbindu-se mai ales de una în zona Harkov-Izium şi de alta în Herson, în sud, dar deocamdată nu există mişcări semnificative.