Un medic din Iași care a rămas fără permis după o depășire pe linia continuă a încercat să-i impresioneze pe judecători. Ce le-a spus magistraților singurul dermatolog al spitalului
Un medic a dat în judecată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași. Viorel Nunu le-a cerut judecătorilor să anuleze o dispoziție a IPJ Iași. Totuși, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au respins recent apelul formulat de medic împotriva deciziei luată în cazul său de Judecătorie. „Instanța respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul Viorel Nunu împotriva sentinței civile din 11 iulie 2019 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează. Definitivă”, au spus judecătorii ieșeni
Povestea începe când Medicul Viorel Nunu le-a cerut magistraților să anuleze o decizie a polițiștilor ieșeni. Mai exact, prin procesul-verbal contravențional din 10 ianuarie 2019, Viorel Nunu a fost amendat cu 580 de lei de către IPJ Iași pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 100, alin.3, lit. e) din OUG 195/2002 și cu avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzută de disp. art.101, alin.1, pct.18 din OUG 195/2002.
„S-a reținut în sarcina sa că, pe 10 ianuarie 2019, acesta a condus autoturismul marca Hyundai pe DE 583, din direcția Iași – Podu Iloaiei, efectuând manevra de depășire pe marcajul linie dublă continuă la circa 10-15 metri de curba la dreapta din zona numită popular „Ciupercărie”. De asemenea, el nu a avut asupra sa documentul de identitate. Săvârșirea faptei a fost constatată în mod direct și nemijlocit de agentul constatator”, au spus cei de la IPJ Iași.
Medicul a încercat să-și dovedească nevinovăția
Medicul ieșean a susținut, la rândul său, că, în ziua respectivă, pleca spre serviciu, era iarnă, a făcut o manevră corectă, după ce a trecut calea ferată și a ajuns de sediul Poliției Rurale.
„Agenții de Poliție m-au oprit, sunt multe detalii de spus aici, detalii pe care le-a spus și altă dată, agenții m-au lăsat acolo și au plecat ca să afle exact locul săvârșirii presupusei contravenții, dar cred că aceștia au vrut musai să mă îngroape și au mutat acțiunea efectuată înainte de curbă, în curbă. Solicit a se avea în vedere divergențele care apar între procesul-verbal de constatare a contravenției și raportul scris al agentului constatator. În procesul-verbal este consemnat că am făcut depășire înainte de curbă, iar, în raportul agentului constatator, toată acțiunea a fost mutată în curbă”, a afirmat doctorul.
Medicul se teme de COVID-19: „Riscul de îmbolnăvire în mijloacele de transport în comun este foarte ridicat!”
Medicul a solicitat anularea procesului-verbal contestat.
„Nu mă fac vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina mea. Cer a se ține cont de faptul că eu și soția mea suntem medici, facem naveta la Pașcani. Soția mea lucrează în Secția de îngrijiri paleative, iar eu – în ambulator și depindem de acest permis de conducere, întrucât mergem la serviciu cu mașina proprie. Solicit a se avea în vedere că riscul de infecție în mijloacele de transport în comun, în această perioadă, este foarte mare și, în lipsa permisului, am fi supuși unui asemenea risc. Este esențial ca eu să am carnet de conducere, pentru a mă putea deplasa la serviciu”, a adăugat Viorel Nunu.
Judecătoria Iași a respins plângerea formulată de medic, dar acesta a contestat decizia la Tribunalul Județean. Totuși, magistrații au considerat că doctorul ieșean „nu a administrat nicio probă prin care să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul-verbal contestat”. Cât privește sancțiunea aplicată, ținând cont de prevederile legale, respectiv de gradul de pericol social al faptei comise, de modalitatea săvârșirii faptei, instanța a apreciat că este corespunzătoare. Asta chiar dacă medicul care activează la Spitalul Municipal Pașcani, fiind singurul doctor în specialitatea Dermatologie, a susținut că are permis de conducere de 18 ani și că nu a fost sancționat vreodată.