Un medic din Iași a provocat un accident rutier grav și a fugit de la fața locului! O fetiță de șase ani a trecut pe lângă moarte! (Exclusiv)
Un doctor din Iași s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost acuzat că a părăsit locul accidentului. Procurorii au afirmat că medicul Dan Marian Vasile a dat cu mașina peste o fetiță, a consultat-o, după care a plecat de la fața locului. Doctorul, în vârstă de 59 de ani, a primit o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare
Un medic de familie a fost pedepsit de judecători după ce a dat cu mașina peste o fetiță! Doctorul Dan Marian Vasile a fost acuzat de procurori că a plecat de la locul impactului, sperând că nu se va întâmpla nimic! Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Dan Marian Vasile (59 de ani) la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
„Instanța dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul unei instituții aflate în subordinea Direcției de Asistență Comunitară Iași, fie în cadrul unei instituții aflate în subordinea Direcției Exploatare Patrimoniu Iași”, au precizat judecătorii ieșeni.
Medicul Dan Marian Vasile, acuzat de procurorii ieșeni că a plecat de la locul impactului
Pe 21 ianuarie 2019, procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Marian Vasile, sub acuzația amintită.
„Pe 21 mai 2016, în jurul orei 20:30, după ce a fost implicat într-un accident de circulație cu victime omenești (inculpatul a condus autovehiculul marca Seat, înmatriculat în Polonia, pe raza localității Valea Adâncă, a surprins și accidentat-o pe minora R.V., în vârstă de șase ani, ce se afla neregulamentar pe carosabil, cauzându-i acesteia leziuni vindecabile în 65-70 de zile de îngrijiri medicale), a părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției”, au afirmat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Accidentul rutier, sesizat la Poliție de alți medici de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”!
Pe 21 mai 2016, în jurul orei 21:45, agenții din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au fost sesizați, de către angajați ai Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”, despre faptul că, la respectiva unitate medicală, a ajuns o minoră, victima unui accident rutier. Când au ajuns la spital, oamenii legii au aflat de la mama minorei că un bărbat ce conducea un autoturism dinspre Ciurbești către DJ 248, în dreptul imobilului cu nr. 28, a accidentat-o pe fiica sa R.V., în vârstă de șase ani, care ieșise în stradă.
Pe 30 mai 2016, la sediul Biroului Rutier Iași a mers chiar medicul Dan Marian Vasile, care le-a declarat polițiștilor că, pe o stradă din localitatea Lunca Cetățuii, în timp ce se deplasa la volanul mașinii, cu intenția de a ajunge acasă, când cobora o pantă, a văzut un copil care venea fugind, din partea stângă a autoturismului, către vehicul, fapt pentru care a frânat, dar a fost prea târziu, copilul lovindu-se de mașină.
Ce a spus medicul în fața anchetatorilor
Dan Marian Vasile le-a povestit anchetatorilor că, imediat după impact, a oprit mașina și a coborât să vadă ce s-a întâmplat, moment în care copilul a fugit spre mama sa, care se afla în apropiere, fiind în curte, iar poarta imobilului fiind deschisă. Acesta a mai relatat că a parcat mașina în afara parții carosabile și a mers la fetiță să vadă ce a pățit, deoarece aceasta a fost lovită cu oglinda retrovizoare a mașinii, geamul oglinzii spărgându-se în urma impactului.
„Când a ajuns lângă fetiță, a consultat-o, acesta fiind de profesie medic. A constatat că nu are leziuni. S-a oferit să sune la Ambulanță, însă mama fetiței a refuzat, spunând că nu este cazul și, dacă va fi nevoie, o va duce ea la spital. După producerea accidentului rutier, acesta a plecat acasă, nu a anunțat Poliția despre producerea accidentului, crezând că fetița doar s-a speriat ca urmare a faptului că s-a lovit de mașină. A doua zi după producerea accidentului, acesta a plecat la Budapesta, de unde a revenit pe 30 mai 2016, dată la care a decis să meargă la Poliție”, au menționat procurorii cu privire la afirmațiile făcute de inculpat.
Fetița de șase ani a ieșit în stradă după o minge
Mama fetiței le-a povestit oamenilor legii că, în ziua respectivă, minora se juca în curtea casei cu o minge, împreună cu alți copii.
„La un moment dat, am auzit un zgomot de mașină care a frânat și, apoi, am auzit-o pe fiica mea țipând, motiv pentru care am ieșit imediat în stradă. Am mers la fiica mea, care mi-a spus că o doare mâna, fiind lovită de o mașină și, imediat, am luat-o în brațe! Din autoturismul ce o lovise pe fiica mea a coborât un bărbat înalt, care s-a îndreptat spre mine și mi-a spus că fetița i-a rupt oglinda vehiculului. Bărbatul respectiv a spus că este medic, s-a oferit să o consulte și, după ce a examinat-o, a precizat că fata nu are nimic. Eu i-am spus șoferului că o voi duce pe fiica mea la spital și voi vedea acolo ce are, după care șoferul a plecat”, a precizat femeia.
La rândul ei, fetița a susținut că se juca și, la un moment dat, a ieșit în stradă pentru a recupera o minge, când a fost acroșată de o mașină. În urma impactului, fetița a suferit fracturi la ambele oase ale antebrațului drept și excoriații, leziuni ce au necesitat 65-70 de zile de îngrijiri medicale. În fața instanței, medicul a recunoscut comiterea faptei.