Un lanț de magazine din România a ajuns la un profit record! Ce pot cumpăra românii din cele 150 de magazine

de: Mirela Gabriela Todosi
14:40, 16 dec. 2024

Un lanț de magazine din România a ajuns la un profit record! Este vorba despre retailerul german de textile și produse nealimentare Kik, care a intrat pe piața din România în 2018. Compania s-a extins puternic, iar în 2023 a realizat afaceri de 50 de ori mai mari decât în primul an de funcționare, ajungând la o cifră de afaceri de peste 350 de milioane de lei, peste 70 de milioane de euro, în creștere cu 40% față de rezultatul din 2022, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor. Iată ce pot cumpăra românii din cele 150 de magazine.

Un lanț de magazine din România a ajuns la un profit record!

Retailerul german de textile și produse nealimentare Kik a dat lovitura în România, spre deosebire de alte firme care au fost radiate în 2024! KiK a intrat pe piața din România în anul 2018, atunci când a deschis primul magazin la Oradea. La nivel global, compania are o rețea de peste 4.000 de magazine în Europa, iar în România a depășit 150 de magazine. În 2023 retailerul trece pe profit, peste 2,5 milioane de lei în România, cu un număr mediu de angajați de 680.

Compania generează vânzări anuale nete de 1,9 miliarde de euro. Din magazinele Kik, românii pot cumpăra textile și produse nealimentare. Cel mai recent magazin al Kik a fost deschis pe 12 decembrie 2024, la Moinești.

O companie celebră angajează români

Compania AliBaba, gigantul din China care deține o cotă majoritară din retailerul turc Trendyol, va avea afaceri și în România. Trendyol este un retailer turc, însă este deținut în proporție de 76% la gigantul chinez Alibaba. Compania face angajări masive, nu mai puțin de 250 de posturi. Compania va pune la dispoziție noi locuri de muncă pentru români. Centrul logistic va fi operațional până la finalul acestui an, desfășurându-se pe o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați.

„Pe măsură ce cererea pentru produsele listate pe Trendyol continuă să crească, atât în România, cât și în regiune, dezvoltarea unui hub logistic care să ne apropie de clienți a devenit o prioritate. Acest depozit ne va ajuta să operăm mai eficient și să le oferim clienților noștri acces mai rapid la produsele lor preferate. Centrul logistic din România face parte, totodată, din angajamentul nostru pe termen lung de a investi pe plan local și de a crea locuri de muncă.”, declară Irem Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol Group.

Angajări masive la finalul anului 2024 se fac și la companiile de curierat din țară. Se caută în special lucrători sezonieri pentru depozite, curierat și call-center, fapt explicabil prin faptul că retailerii vor să facă față fluxului uriaș de comenzi din preajma sărbătorilor de iarnă. Pentru cei dispuși să lucreze în depozite sau ca manipulatori de marfă, se oferă salarii între 3.000 și 3.500 de lei pe lună. Cea mai atractivă plată oferită de cei care fac angajări în această perioadă vine însă din zona HoReCa și turism: până la 200 de lei pe oră pentru cei care lucrează ca animatori la petrecerile de Crăciun sau la evenimentele dedicate copiilor. Se fac numeroase angajări în decembrie, iar românii au șansa de a câștiga mai mulți bani chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Retailerii și firmele de curierat au nevoie în luna cadourilor de mai mulți angajați. Se fac angajări temporare sau chiar pe perioadă nedeterminată.

Angajări record au fost făcute și de către lanțul de magazine Kik din România. Compania a ajuns la un profit record și și-a extins afacerea în ultimii ani nu doar în țară, ci și în străinătate. Succes în afaceri au și cei care investesc în dezvoltarea unor proiecte bazate pe energie regenerabilă.