Un interlop cunoscut din Iaşi a fost implicat în jaful de la Tomeşti! Aproape jumătate de kilogram de aur a dispărut din vila unui patron de săli de jocuri de noroc (Exclusiv)
Alexandru N. este un interlop cunoscut din Iaşi. Acesta a fost implicat în jaful de la Tomeşti, iar aproxativ jumătate de kilogram de aur a dispărut din vila unui patron de săli de jocuri de noroc.
„Astăzi, 05 ianuarie ac, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași au efectuat 8 percheziții domiciliare, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat din locuință. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în seara zilei de 21 decembrie 2021, doi bărbați din județul Neamț, ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din comuna Tomești, de unde ar fi sustras bani în lei și valută, bijuterii din aur, ceasuri și obiecte vestimentare, prejudiciul estimat fiind de peste 200.000 lei.
5 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiști pe raza județelor Iași și Neamț, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, bijuterii și bani. La acțiune au participat luptători ai SAS Iași, polițiști din cadrul IPJ Neamț și jandarmi ai IJJ Iasi. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Iași”, au transmis autoritățile ieșene.