Un ieșean și-a violat soția, apoi a băgat-o în mormânt, dar judecătorilor li s-a făcut milă de el! Individul a scăpat de o parte din pedeapsa primită inițial

de: Redacția BZI
02:00, 11 iun. 2022

Un ieșean acuzat că și-a violat soția, după care victima a decedat, a scăpat de o parte din pedeapsa primită inițial. Astfel, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis recent apelul formulat de Ștefan Laurian Juncu. Printr-o sentință definitivă, magistrații au diminuat condamnarea primită inițial de ieșean, de la 8 ani și 6 luni de închisoare, la 7 ani de pușcărie, pentru viol și lovituri cauzatoare de moarte.

Un ieșean acuzat că și-a violat soția, după care victima a decedat, a scăpat de o parte din pedeapsă. Așadar, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis recent apelul formulat de Ștefan Laurian Juncu. Printr-o sentință definitivă, magistrații au diminuat condamnarea primită inițial de ieșean, de la 8 ani și 6 luni de închisoare, la 7 ani de pușcărie, pentru viol și lovituri cauzatoare de moarte.

„Instanța menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. Definitivă”, au precizat magistrații ieșeni.

Un ieșean, pedepsit după ce și-a violat soția, apoi a băgat-o în mormânt

Amintim că, inițial, Tribunalul Iași l-a condamnat pe Ștefan Laurian Juncu la 8 ani și 6 luni de temniță. Sentința emisă de Tribunalul Iași nu era definitivă, aceasta fiind contestată. Procesul ieșeanului Laurian Ștefan Juncu a început pe 4 octombrie 2019. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată a bărbatului. Acuzațiile aduse de anchetatori în acest caz: viol și lovituri cauzatoare de moarte.

Conform anchetatorilor ieșeni, în urmă cu peste 8 ani, individul și-ar fi violat propria soție. În plus, spun oamenii legii, ieșeanul ar fi lovit-o pe femeie, iar aceasta ar fi ajuns ulterior la spital. Procurorii au susținut că, pe 8 iunie 2013, autoritățile au fost alertate cu privire la faptul că L.C.J., o femeie, se simte rău, iar aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Spitalul „Sfântul Spiridon”, dar și la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu”, din Iași. Mai apoi, ieșeanca s-a stins din viață, iar medicii au constatat că leziunile suferite de victimă au dus la moartea victimei.

Ștefan Laurian Juncu, acuzat că și-ar fi agresat nevasta

Oamenii legii au declanșat ancheta și au ajuns la concluzia că cel care a provocat decesul ieșencei este nimeni altul decât Ștefan Laurian Juncu. Ieșeanul a fost dus la audieri, iar, ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea sa în judecată. Ancheta a fost una de durată și destul de dificilă, tocmai din cauza expertizelor efectuate în cauză.

După decesul mamei și trimiterea tatălui în judecată pentru viol și lovituri cauzatoare de moarte, cei doi copii minori au ajuns în grija Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Iași. Ulterior, cei doi copii au fost dați în plasament familial. Acum, ieșeanul acuzat că și-a violat soția a fost condamnat definitiv.