Un ieșean s-a aruncat în fața trenului la Săbăoani. A murit zdrobit în urma impactului – FOTO

de: Denisa Madalina
08:43, 04 mai 2024

În această dimineață a avut loc un accident feroviar. Din primele informații deținute de reporterii BZI Iași, accidentul s-a petrecut în localitatea Săbăoani, județul Neamț. Un bărbat s-a aruncat de pe o pasarelă ce trece deasupra căii ferate în fața trenului.

În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii a rezultat că trenul Regio, care circula pe ruta Bacău- Iași, ar fi accidentat un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din județul Iași.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

„La data de 4 mai a.c., în jurul orei 05:20, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, în localitatea Săbăoani.

În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul Regio, care circula pe ruta Bacău- Iași, ar fi accidentat un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din județul Iași, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Din nefericire echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

S-a aruncat în fața trenului, sinucidere”, a transmis IPJ Neamț.